Joi, 3 septembrie, de la ora 18, pe stadionul CMC, AMEFA și-a făcut debutul în Campionatul Județean Cluj (Zona Cluj) jucând împotriva Progresului Vlaha, o echipă ambițioasă, care a terminat pe locul 4 în sezonul precedent.
Meciul a fost deosebit de palpitant, înscriindu-se 6 goluri, dintre care 4 din penalty!
În fața a 32 de spectatori, AMEFA (în roșu și negru) a avut în teren pe următorii: Paul Șofron - Marius Someșan (49 Lucian Macri), Eugen Ciobanu, Andrei Kökeinyesdi, Daniel Șinca (54 Robert Rus) - Rareș Suciaghi, Lucian Dodea, Rareș Ciprian Câmpan, Horea Ionuț Meleg (73 Alexandru Solomon) - Cosmin Gorga, Raul Gabriel Tat. Antrenor: Radu Mureșan. Pe banca tehnică au mai stat Raularian Rusu și Mircea Alexe.
În prima repriză ambele echipe au ratat numeroase ocazii, AMEFA prin Raul Tat, care a scăpat singur cu portarul, dar a încercat să dribleze, fără succes. Paul Șofron s-a opus câtorva șuturi din apropiere ale oaspeților. Progresul a deschis scorul din penalty, după un fault în careu al lui Andrei Kökeinyesdi. Mai mult, AMEFA a rămas în 10 oameni din minutul 27, când Raul Gabriel Tat a primit al doilea cartonaș galben (primul pentru fault, al doilea pentru un henț negândit în careul advers). Se părea că partida curge în favoarea echipei oaspete dar AMEFA a revenit senzațional. După un șut în transversală al lui Andrei Kökeinyesdi, Cosmin Gorga a reușit o acțiune personală pe partea stângă, fiind faultat în careu. Rareș Ciprian Câmpan a transformat penalty-ul. AMEFA a preluat conducerea prin Cosmin Gorga, care a primit în careu o pasă de la Horea Ionuț Meleg, a driblat foarte frumos fundașul advers și a plasat mingea: 2-1. Înainte de pauză, Progresul a egalat din penalty, comis de Paul Șofron după o neînțelegere cu Andrei Kökeinyesdi, de care a profitat un atacant advers.
În partea a doua, ritmul a fost ceva mai scăzut, oboseala fiind tot mai evidentă la ambele echipe. Progresul a preluat conducerea, la o fază la care Paul Șofron a apărat în primă instanță iar Lucian Macri nu a putut să scoată mingea, marcând în proprie poartă (ar fi fost oricum gol). AMEFA a egalat din penalty, comis de portarul advers în timp ce reținea mingea. Același Rareș Ciprian Câmpan și-a asumat responsabilitatea transformării loviturii de pedeapsă, stabilind scorul final.
Ambele formații au mai avut oportunități de a înscrie, AMEFA ratând una uriașă prin Cosmin Gorga, scăpat singur cu portarul. Progresul Vlaha a dominat însă finalul de meci, astfel că se poate spune că rezultatul este unul echitabil.
Așadar, AMEFA debutează cu un egal. După cum a decurs jocul, rezultatul este unul satisfăcător. Nu putem totuși să nu ne întrebăm cum ar fi fost dacă AMEFA n-ar fi jucat cu un om mai puțin aproape trei sferturi din meci.
Așadar, AMEFA debutează cu un egal. După cum a decurs jocul, rezultatul este unul satisfăcător. Nu putem totuși să nu ne întrebăm cum ar fi fost dacă AMEFA n-ar fi jucat cu un om mai puțin aproape trei sferturi din meci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu