sâmbătă, 25 martie 2023

Primul succes în retur: Voința Sâncraiu - AMEFA 0-2 (0-1)

AMEFA a reușit primul succes din acest an calendaristic (2023) în deplasare la Voința Sâncraiu, duminică, 19 martie, pe o vreme bună, cu mult soare, dar pe un teren foarte umed în urma topirii zăpezii, ultima ninsoare căzând nu cu mult înainte de ziua jocului. Pentru AMEFA a fost a doua deplasare consecutivă în tot atâtea meciuri de la începutul sezonului de primăvară, iar jucătorii au intrat cu multă determinare pe teren, după înfrângerea din etapa trecută, de la Gilău. Meciul a început la ora 15 și a fost dominat, în mare măsură, de AMEFA, care a câștigat meritat, la pas, dar nu fără unele mici emoții.

Lotul AMEFA înainte de începerea jocului. Foto: Raularian Rusu

Cele două echipe, AMEFA (în alb-negru) și Voința Sâncraiu (în albastru), și brigada de arbitri, la marginea terenului. Foto: Raularian Rusu

Cele două echipe și brigada de arbitri înainte de startul jocului. Foto: Raularian Rusu

AMEFA a jucat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos (74 Denis Alexandru), Horațiu Moldovan (82 Marius Vlad Ciortea), Emil Trifan, Robert Rus (74 Sebastian Chiș) - Andrei Nemeș - Marius Frîncu (59 Norbert Costiniuc), Rareș Suciaghi, Rareș Ciprian Câmpan (59 Răzvan Cetănaș), Darian Soporan (59 Andrei Țucudean) - Vlad Miron (59 Cristian Cifor). Rezervă neutilizată: János Szabó. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Daniel Vasile Telecan la centru, ajutat de asistenții Alin Rus și Bogdan Răzvan Mateș. Observator din partea AJF a fost domnul Cristian Cosmin Brașovean (Cluj-Napoca).

Cartonașe galbene: Tudor Mircea Ilea (min. 38), Pentek Tibor (min. 65), respectiv Marius Frîncu (min. 25), Norbert Costiniuc (min. 61) și Emil Trifan (min. 77).

Gazdele au început mai avântat, dar entuziasmul lor s-a stins repede, după doar câteva minute. După ce s-au mai acomodat cu terenul mlăștinos pe alocuri, oaspeții s-au instalat la cârma jocului, lansând atacuri tot mai periculoase la poarta adversă. Darian Soporan a avut o primă șansă, după o incursiune pe banda stângă până în careu, dar șutul său la colțul scurt a fost reținut de portar. 

Golul nu a întârziat însă foarte mult, el venind în urma unui corner de pe partea stângă executat de Darian Soporan, care a trimis mingea pe jos, la colțul scurt. Vlad Miron și Rareș Suciaghi au profitat de lipsa de reacție a defensivei adverse și au deviat mingea în poartă, la colțul scurt, golul fiindu-i atribuit lui Rareș Suciaghi, ultimul care a atins mingea: 0-1 (min. 17).

După golul încasat, Voința Sâncraiu a încercat să revină în joc, dar terenul umed a făcut foarte dificilă construcția, favorizând duelurile fizice pentru minge și jucătorii care au avut crampoane adecvate. Chiar și așa, gazdele au reușit să se apropie periculos de poarta lui Paul Șofron, ratând o uriașă ocazie în min. 28, când Paul Șofron a intervenit salvator în fața unui atacant advers, scăpat singur spre poartă.

AMEFA ar fi putut să majoreze diferența pe contraatac. În min. 33, Rareș Ciprian Câmpan l-a lansat foarte bine pe Marius Frîncu în banda dreaptă, acesta a centrat în fața porții și Vlad Miron a înscris din câțiva metri. Golul a fost însă anulat pe motiv de offside (discutabil) la Vlad Miron.

În repriza secundă, jocul a continuat sub aceleași auspicii. AMEFA s-a organizat foarte bine și a contraatacat de fiecare dată când a avut ocazia. Gazdele au încercat din răsputeri să egaleze, dar nu au avut ocazii clare decât spre finalul meciului.

Între timp însă AMEFA s-a distanțat pe tabelă, în urma unei acțiuni individuale de mare efect a lui Rareș Suciaghi, care a driblat toată apărarea adversă, inclusiv portarul, și a trimis în poarta goală: 0-2 (min. 70).

În ultimele minute de joc, Voința Sâncraiu ar fi putut marca golul de onoare, având o serie de faze fixe, în special lovituri de la colț, care ar fi putut aduce și un gol. Cea mai mare ocazie s-a ratat în minutele de prelungire, când, după un corner de pe partea dreaptă, mingea a fost trimisă la colțul lung, iar un jucător al gazdelor, cu poarta goală în față, dar într-un unghi foarte închis, a șutat paralel cu linia porții.

A fost un meci greu, disputat pe un gazon dificil, care a făcut și victime, îndeosebi în rândul jucătorilor de la Sâncraiu, accidentați involuntar în urma ciocnirilor și alunecărilor neprevăzute și neașteptate. Oarecum surprinzător, AMEFA s-a adaptat mai bine la aceste condiții și a știut cum să gestioneze jocul de la început până la final.

Cu această victorie, AMEFA urcă pe locul 2 în clasament, profitând de înfrângerea suferită de Someșul Gilău, 3-0 în deplasare la Ardealul Cluj. Ardealul este de altfel următoarea adversară a AMEFA, duminică, 26 martie. Meciul, care se anunță foarte greu, va începe la ora 18, și se va disputa pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Prof. Dr. Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

sâmbătă, 18 martie 2023

Schimb de locuri în fruntea clasamentului: Someșul Gilău - AMEFA 2-1 (1-0)

Întrucât prima etapă din retur s-a amânat pentru luna aprilie, sezonul de primăvară a început cu a doua etapă din retur, ceea ce pentru AMEFA a însemnat o deplasare dificilă la Gilău. Meciul s-a disputat duminică, 12 martie 2023, de la ora 15, pe terenul din Gilău, pe o vreme rece, dar cu mult soare, bună pentru fotbal. Gazonul, cu destule denivelări, a pus în schimb unele probleme jucătorilor. Someșul Gilău a condus practic din startul meciului și a câștigat în cele din urmă, deși AMEFA a dominat teritorial o mare parte din meci și a avut un om în plus aproape toată repriza secundă. Pentru AMEFA au fost prezenți 21 de jucători la acest meci, un record absolut, dar numărul mare de rezerve și de oportunități de schimbare nu a influențat, din păcate, rezultatul partidei.

AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos (67 Marius Vlad Ciortea), Horațiu Moldovan (75 Rareș Chesăuan), Emil Trifan, Robert Rus (75 Cosmin Hetea) - Adrian Blendea (67 Andrei Țucudean), Marius Frîncu (53 Răzvan Cetănaș), Andrei Nemeș, Darian Soporan (67 Norbert Costiniuc) - Rareș Suciaghi, Lucian Baciu (53 Mihnea Jurca). Rezerve neutilizate: Rareș Ciprian Câmpan, Sebastian Chiș, Denis Alexandru. Au mai fost alături de echipă: Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

Meciul a fost condus de o brigadă de arbitri avându-l la centru pe Cristian Maghiar (Cluj-Napoca), ajutat de asistenții Szekely Zsolt (Cluj-Napoca) și Laurențiu Stoianovici (Turda).

Cartonașe galbene: Stan Ardelean (min. 20), Mihai Vele (min. 63) și Bogdan Pâtcă (min. 83), respectiv Andrei Nemeș (min. 12), Marius Frîncu (min. 32) și Emil Trifan (min. 50).

Cartonaș roșu: Adrian Dorin Fertea (min. 50).

AMEFA înainte de startul meciului. Foto: Gabriel Suciaghi

Cele două echipe și brigada de arbitri înainte de startul partidei. Foto: Raularian Rusu

Cele două echipe și brigada de arbitri la centrul terenului, înainte de startul partidei. Foto: Raularian Rusu

Meciul a început practic de la 1-0 pentru Someșul Gilău. La prima acțiune ofensivă a gazdelor, după un corner, arbitrul a acordat ușor penalty pentru Someșul Gilău la o intrare a lui Horațiu Moldovan asupra lui Adrian Dorin Fertea (min. 1). Mihai Vele a transformat penalty-ul: 1-0 (min. 2).

Practic, din acest moment, AMEFA a pus aproape complet stăpânire pe joc, doar că nu a găsit mijloacele necesare pentru a străpunge defensiva bine organizată a echipei gazdă. Terenul a fost un factor esențial, deoarece în mare măsură a împiedicat construcția, obligând ambele echipe să joace cu mingi lungi, pe sus, implicând mai degrabă dueluri fizice pentru posesia balonului, un stil de joc care s-a dovedit în cele din urmă mai favorabil echipei gazdă, Someșul Gilău, ai cărei jucători s-au adaptat mai bine la condițiile de joc, mai ales că deschiderea rapidă a scorului le-a permis să joace mai mult pe contraatac.

AMEFA a reușit să câștige majoritatea duelurilor pentru posesie în propria jumătate, dar acțiunile ofensive desfășurate pe cele două benzi, prin Adrian Blendea (pe dreapta) și Darian Soporan (pe stânga) nu prea au avut succes, iar cei doi jucători de atac, Rareș Suciaghi și Lucian Baciu, au fost de cele mai multe ori izolați și nu au primit suficiente mingi utile.

Cea mai mare ocazie a primei reprize s-a înregistrat în minutul 25, când, după un corner, Lucian Baciu a prins un șut excepțional de la 16 metri, la colțul scurt, portarul gazdelor nu a reușit să rețină mingea, dar a fost ajutat de un coechipier (cu mâna, după cum spun unii), iar Darian Soporan, aflat în apropiere, nu a reușit să profite și să introducă mingea în poartă. Jucătorii de la AMEFA au cerut penalty, dar fără folos.

La o altă fază, în același careu, Darian Soporan a reușit să-și depășească adversarul direct, dar apoi a căzut, după un posibil fault. Din nou, arbitrul a lăsat jocul să continue.

Același Darian Soporan a avut o bună șansă de egalare spre sfârșitul reprizei, când a reluat cu capul, din apropiere, o centrare venită de pe partea dreaptă de la Andrei Lakatos, dar mingea a ocolit de puțin vinclul porții.

De cealaltă parte, Someșul Gilău ar fi putut majora diferența pe un contraatac, în urma căruia atacantul lor a reușit să-l lobeze și pe Paul Șofron, ieșit din careu, dar mingea a fost trimisă prea ușor, și Robert Rus a avut timp să intervină și să degajeze de pe linia porții.

În repriza secundă, dominarea oaspeților s-a accentuat, mai ales după ce gazdele au rămas în zece jucători. Adrian Fertea (Someșul Gilău) a văzut cartonașul roșu direct după ce l-a scuipat pe un jucător de la AMEFA (min. 50). 

La AMEFA s-au făcut schimbări, cu scop eminamente ofensiv, dar și pentru a proteja unii dintre jucătorii care aveau deja cartonaș galben, știut fiind că unii arbitri caută să ”egalizeze” situația numerică de pe teren. Meciul a fost oricum unul aprig disputat, cu numeroase dueluri la limita regulamentului, și uneori dincolo de ea. 

Deși rămași cu un om în minus pe teren, jucătorii de la Someșul Gilău s-au mobilizat exemplar, și o bună perioadă de timp nici nu s-a văzut omul în minus. Mai mult, pe un contraatac desfășurat în viteză, gazdele au reușit să se desprindă pe tabelă: după un un-doi cu mingi înalte în careu, Gabriel Ionuț Marinca a prins un șut sănătos din centrul careului, cu care l-a învins pe Paul Șofron: 2-0 (min. 63).

Acest al doilea gol parcă a turnat plumb în picioarele jucătorilor de la AMEFA, în vreme ce gazdele s-au organizat și mai bine în defensivă și au renunțat aproape complet la orice intenții ofensive. Oaspeții au încercat tot ce era omenește posibil pentru a străpunge un careu supra-aglomerat, au avut multe cornere, șuturi de la distanță, inclusiv lovituri libere, dar tot fără succes. După un corner, Andrei Nemeș a reușit să reia mingea spre colțul scurt, dar un fundaș gilăuan a respins de pe linia porții, de lângă bară. Darian Soporan a avut o excelentă acțiune pe partea stângă, a ajuns în careu în poziție de finalizare, dar a întârziat șutul și a fost în cele din urmă blocat.

Portarul gazdelor, care a părut destul de nesigur în intervenții în prima repriză, a avut o priză mult mai bună la minge în a doua repriză, deși era cu soarele în ochi. Astfel, loviturile libere executate de Emil Trifan sau Rareș Suciaghi au fost parate de portar, la fel ca și alte șuturi de la distanță care au prins spațiul porții.

În ultimul minut de prelungiri, la una din mingile aruncate la disperare spre careul advers, Rareș Chesăuan a fost faultat în marginea careului. De data aceasta, Emil Trifan a executat perfect lovitura liberă, trimițând mingea în dreapta portarului, la colț: 2-1 (min. 90+6). Era însă prea târziu pentru a mai schimba soarta partidei, arbitrul punând capăt jocului imediat după ce acesta s-a reluat de la centru.

În urma acestui rezultat, Someșul Gilău face schimb de locuri cu AMEFA, trecând pe prima poziție în clasament, în vreme ce AMEFA cade pe locul 3, la două puncte în spatele gilăuanilor și la un punct în spatele echipei Viitorul Poieni, în vreme ce Avântul Bradu Luna de Sus este pe locul 4, la un punct în spatele AMEFA și la 4 puncte de lider.

Următorul meci al AMEFA se va disputa duminică, 19 martie, de la ora 15, în deplasare la Sâncraiu, cu Voința Sâncraiu, echipa clasată pe locul 5. Va fi o nouă deplasare dificilă (și lungă) pentru AMEFA, dar sperăm ca de data aceasta echipa să obțină un rezultat pozitiv.

sâmbătă, 4 martie 2023

Startul returului se amână cu o săptămână

Returul campionatului de Liga a 5-a, zona Cluj, era programat să înceapă în această duminică, 5 martie 2023. Din cauza vremii nefavorabile, respectiv a cantităților însemnate de zăpadă acumulată în ultima săptămână, Comitetul de Urgență al AJF Cluj, întrunit joi, 1 martie, a decis (printre altele) amânarea primei etape din retur pentru Liga a 5-a, zona Cluj, pentru o dată ulterioară, în principiu în luna aprilie.  Astfel, meciul dintre AMEFA și Progresul Vlaha se va disputa abia peste aproximativ o lună. Campionatul se va relua săptămâna viitoare, 12 martie, cu a doua etapă din retur, iar AMEFA va evolua în deplasare, cu Someșul Gilău.

Duminica trecută, în 26 februarie, meciul amical dintre AMEFA și Rapid Zimbor nu a mai avut loc, deoarece oaspeții nu s-au mai prezentat. Jucătorii de la AMEFA au venit totuși în număr mare (suficient pentru două echipe) la terenul din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu” unde, după eforturi consistente, au reușit să îndepărteze zăpada de pe aproximativ un sfert din suprafața terenului de joc. S-a jucat, la început, un amical 11 contra 11 pe teren mare, după care, având în vedere starea precară a terenului în zonele acoperite cu zăpadă, s-a trecut la organizarea unei competiții de mini-fotbal de-a latul terenului, pe porțiunea unde zăpada a fost îndepărtată, cu 3 echipe care s-au tot rotit, jucând una împotriva alteia.

A fost în cele din urmă un antrenament benefic, cu puțin timp înaintea startului oficial al returului. Din păcate, pentru săptămâna aceasta nu a fost găsit în timp util un adversar cu care AMEFA să dispute un meci amical, astfel că rămâne ca săptămâna viitoare AMEFA să dispute primul meci oficial din anul 2023 după o perioadă destul de lungă de pauză competițională și doar două amicale disputate în luna februarie.

sâmbătă, 25 februarie 2023

Amical: AMEFA - Chimia Turda 1-5 (0-2)

Al doilea amical al iernii pentru AMEFA s-a disputat duminică, 19 februarie, de la ora 13, pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, pe un vânt foarte puternic, care a suflat în rafale, în special în prima repriză. Oaspeții de la Chimia Turda, în ciuda înțelegerii inițiale, nu au adus nici un arbitru (sau arbitri), așa că arbitrajul a fost asigurat de Paul Șofron (prima repriză), respectiv Rareș Ciprian Câmpan (a doua repriză), plus câte un ”asistent” de la fiecare echipă - de la AMEFA au îndeplinit această funcție Sebastian Chiș (prima repriză) și Robert Rus (a doua repriză). Din fericire, nu au fost probleme deosebite de arbitraj, și nici medicale sau de altă natură, cu excepția câtorva mici ciondăneli, inerente oricărei partide de fotbal.

Deși Chimia Turda este tot în Liga a 5-a (zona Câmpia Turzii), diferența dintre echipe a fost destul de vizibilă pe teren, în favoarea oaspeților, care s-au impus fără probleme. La AMEFA au lipsit din nou oameni de bază, de data asta cu precădere la mijloc și în compartimentul ofensiv. Din păcate, nici defensiva nu prea a făcut față, dovadă cele 5 goluri primite.

AMEFA a început cu: Alin Tarcea - Andrei Lakatos, Horațiu Moldovan, Emil Trifan, Robert Rus - Răzvan Cetănaș, Andrei Nemeș - Cosmin Hetea, Rareș Ciprian Câmpan, Norbert Costiniuc - Rareș Chesăuan. Pe parcursul jocului au mai intrat: Paul Șofron - Denis Coste, Vlad Miron, Doru Airinei, János Szabó, Sebastian Chiș, Cosmin Onaca, Marius Vlad Ciortea, Emil Weber.

AMEFA a avut chiar la începutul meciului câteva șanse bune, prin Norbert Costiniuc și Rareș Chesăuan, dar oaspeții au lansat contraatacuri fulgerătoare, și au reușit să marcheze în prima repriză două goluri prin vârful lor de atac, foarte rapid, care a depășit în viteză fundașii gazdelor și apoi a punctat.

În repriza a doua, ambele echipe au efectuat numeroase schimbări, calitatea jocului a mai scăzut, dar tot cei de la Chimia Turda au găsit mai des calea spre gol, conducând la un moment dat cu 4-0. Golul de onoare al AMEFA a fost înscris de Vlad Miron, din penalty, după ce tot el a fost faultat în careu de un fundaș advers, care și-a recunoscut cu sportivitate fapta (minutul 70). În minutele de prelungire, chiar la ultima fază a meciului, Chimia Turda a mai înscris un gol, astfel că scorul final a fost de 5-1 în favoarea oaspeților.

Următorul și totodată ultimul meci amical al AMEFA în această iarnă se va disputa duminică, 26 februarie, tot pe teren propriu, în compania echipei Rapid Zimbor (Liga a 4-a Sălaj), de la ora 15. Duminica cealaltă, pe 5 martie, va începe returul de campionat, AMEFA jucând primul meci pe teren propriu cu Progresul Vlaha, tot de la ora 15.

sâmbătă, 18 februarie 2023

Amical: Viitorul Mihai Georgescu - AMEFA 6-0 (2-0)

Primul meci amical din 2023 pentru AMEFA s-a disputat sâmbătă, 11 februarie, de la ora 12, pe o vreme rece, pe terenul sintetic de pe Baza Sportivă Unirea din cartierul clujean Mănăștur. Echipa gazdă, Viitorul Mihai Georgescu, evoluează în Liga a 4-a Cluj, unde este clasată pe la mijlocul clasamentului, iar diferența de o divizie s-a văzut foarte clar pe teren. În plus, jucătorii de la Viitorul Mihai Georgescu (aflați toți la vârsta junioratului) au un program foarte strict de pregătire, cu 6-7 antrenamente / săptămână, după cum am aflat, în vreme ce jucătorii de la AMEFA s-au strâns pentru prima dată după aproximativ 3 luni de pauză de iarnă.

La AMEFA au și lipsit destul de mulți jucători, în special în compartimentul defensiv, cel mai important într-un astfel de meci în care echipa adversă te supune unui asalt continuu. Gazdele, după ce au ratat o mulțime de ocazii, au reușit în cele din urmă să deschidă scorul în minutul 23, și au majorat diferența peste 5 minute dintr-un penalty, stabilind scorul la pauză: 2-0.

În a doua repriză, meciul a fost și mai dezechilibrat, deoarece jucătorii oaspeți au pierdut, treptat, ultimele urme de forță fizică, în vreme ce jucătorii gazdă au părut la fel de proaspeți ca la început, iar pe la mijlocul reprizei secunde, Viitorul Mihai Georgescu a schimbat liniile, ca la hochei, introducând pe teren practic o nouă echipă, astfel că scorul a ajuns la 6-0. AMEFA a avut șansa golului de onoare chiar pe finalul meciului, dar Mihnea Jurca a ratat.

La AMEFA au evoluat și câțiva jucători interesanți, care deocamdată nu fac parte din lot.

AMEFA a început cu: Paul Șofron - Cosmin Hetea, David Nistor, Marius Frîncu, Marius Vlad Ciortea - Rareș Ciprian Câmpan - Vlad Miron, Denis Coste, Rareș Suciaghi, Darian Soporan - Mihnea Jurca. Pe parcursul jocului au mai intrat: Alex Kellner, Alin Tarcea, Adelin Nedelcu, Daniel Haghgou, Sebastian Chiș, Lucian Baciu.

Următorul meci amical al AMEFA se va disputa duminică, 19 februarie, de la ora 13, pe terenul propriu din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, cu Chimia Turda (Liga a 5-a, zona Câmpia Turzii).

sâmbătă, 31 decembrie 2022

La mulți ani 2023!

AMEFA a avut un an 2022 foarte bun, în special în a doua sa jumătate, când echipa a reușit să termine turul de campionat al sezonului 2022-2023 pe o poziție fruntașă. În aceste clipe de bilanț, gândurile noastre se îndreaptă spre ceea ce a fost în 2022, dar totodată și spre ceea ce va fi în 2023. Ne dorim un an nou mai bun, din toate punctele de vedere, un an în care să putem trăi în pace, fără amenințarea războiului, fără epidemii sau pandemii, în care să ne putem bucura de viață în toată plenitudinea sa.

În aceste clipe de final de an, urăm tuturor jucătorilor, staff-ului, suporterilor, familiilor acestora, tuturor celor ce ne sunt alături într-un fel sau altul, precum și adversarilor, un An Nou Fericit, cu sănătate și împliniri pe toate planurile!
 
La Mulți Ani!

sâmbătă, 24 decembrie 2022

Crăciun Fericit! Kellemes karácsonyi ünnepeket! Merry Christmas! Fröhliche Weihnachten! Feliz Navidad! Joyeux Noël! Vesele Vianoce!

AS AMEFA urează ”Sărbători fericite” tuturor jucătorilor, staff-ului tehnic, suporterilor, adversarilor, și tuturor celor care, într-un fel sau altul, au fost implicați în viața asociației noastre sau sunt alături de noi. Fie ca Moș Crăciun să vă aducă tot ce vă doriți!