Returul campionatului de Liga a 5-a, zona Cluj, era programat să înceapă în această duminică, 5 martie 2023. Din cauza vremii nefavorabile, respectiv a cantităților însemnate de zăpadă acumulată în ultima săptămână, Comitetul de Urgență al AJF Cluj, întrunit joi, 1 martie, a decis (printre altele) amânarea primei etape din retur pentru Liga a 5-a, zona Cluj, pentru o dată ulterioară, în principiu în luna aprilie. Astfel, meciul dintre AMEFA și Progresul Vlaha se va disputa abia peste aproximativ o lună. Campionatul se va relua săptămâna viitoare, 12 martie, cu a doua etapă din retur, iar AMEFA va evolua în deplasare, cu Someșul Gilău.
Duminica trecută, în 26 februarie, meciul amical dintre AMEFA și Rapid Zimbor nu a mai avut loc, deoarece oaspeții nu s-au mai prezentat. Jucătorii de la AMEFA au venit totuși în număr mare (suficient pentru două echipe) la terenul din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu” unde, după eforturi consistente, au reușit să îndepărteze zăpada de pe aproximativ un sfert din suprafața terenului de joc. S-a jucat, la început, un amical 11 contra 11 pe teren mare, după care, având în vedere starea precară a terenului în zonele acoperite cu zăpadă, s-a trecut la organizarea unei competiții de mini-fotbal de-a latul terenului, pe porțiunea unde zăpada a fost îndepărtată, cu 3 echipe care s-au tot rotit, jucând una împotriva alteia.
A fost în cele din urmă un antrenament benefic, cu puțin timp înaintea startului oficial al returului. Din păcate, pentru săptămâna aceasta nu a fost găsit în timp util un adversar cu care AMEFA să dispute un meci amical, astfel că rămâne ca săptămâna viitoare AMEFA să dispute primul meci oficial din anul 2023 după o perioadă destul de lungă de pauză competițională și doar două amicale disputate în luna februarie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu