Prima etapă din retur a fost programată de AJF Cluj înaintea vacanței de iarnă, duminică, 11 decembrie, de la ora 14. Echipele au avut șansa ca vremea să fie destul de frumoasă, cu soare, în această zi; terenul de la Liteni, unde s-a jucat meciul, s-a prezentat în condiții acceptabile, fără zăpadă, deși gazonul era încă înghețat. Avântul Bradu Luna de Sus a început mai bine partida, a condus cu 1-0 și, în a doua repriză, cu 3-1, dar AMEFA a jucat mai bine spre final și a întors rezultatul într-o manieră entuziasmantă, câștigând în prelungiri cu 4-3! Astfel, în premieră, AMEFA obține o victorie înainte de vacanță, iar jucătorii și suporterii au putut să savureze (în sfârșit!) masa festivă de după ultimul joc, condimentată de gustul succesului!
AMEFA s-a prezentat la acest meci cu doar 12 jucători, o situație nefericită, care sperăm să nu se mai repete. Accidentarea lui Bogdan Puskas a făcut ca prima și singura schimbare posibilă să se efectueze foarte devreme iar cei 11 aflați pe teren din minutul 12 au rămas pe teren până la final. Așadar, au evoluat: Paul Șofron - Alex Rednic, Victor Iovănescu, Rareș Ciprian Câmpan, Robert Rus - Cosmin Gorga, Lucian Dodea, Horațiu Brici, Bogdan Puskas (12 Vlad Rednic) - Radu Neag, Marius Bolda. A lipsit și antrenorul Radu Mureșan, fiind prezenți Raularian Rusu, Raul Tat (accidentat), Ioan Rednic, Radu Mihăiescu, precum și alți suporteri.
Arbitrajul a fost asigurat de o brigadă clujeană, cu Cristian Maghiar la centru, Alin Cristian Mureșan și Ionuț Bogdan Moldovan - asistenți. Observator a fost domnul Ovidiu Fărăgău (Cluj-Napoca). Cartonașe galbene: Laurian Iepure (min. 49), Paul Tudor Perșa (min. 81 și 90+2), Norbert Hindrich (min. 85), respectiv Lucian Dodea (min. 85). Cartonaș roșu: Paul Tudor Perșa (min. 90+2) - pentru cumul de cartonașe galbene.
Gazdele de la Avântul Bradu Luna de Sus au început foarte decis și, după o primă intervenție salvatoare a lui Paul Șofron în chiar primul minut, asistăm la deschiderea scorului: Alex Noja deviază inteligent o minge printre fundașii centrali ai oaspeților pentru Paul Tudor Perșa, scăpat singur cu portarul, și de data aceasta nu mai ratează: 1-0 (min. 3). AMEFA revine destul de repede în joc și, după două ratări ale lui Alex Rednic (min. 9 și 14), se consemnează egalarea: Horațiu Brici execută bine o lovitură liberă din lateral dreapta, la colțul lung, de unde Radu Neag reia cu capul: 1-1 (min. 18). Până la pauză, ambele echipe ratează bune oportunități de a prelua conducerea dar scorul rămâne egal.
A doua repriză a fost mai spectaculoasă. Paul Tudor Perșa este blocat în careul mic de Paul Șofron (min. 53) după care urmează o suită de ocazii mari ale oaspeților. Marius Bolda șutează peste poartă din unghi (min. 57), Vlad Rednic scapă singur spre poarta adversă dar trimite alături (min. 59), Radu Neag șutează pe lângă poartă din careu (min. 62), apoi în bara transversală (min. 64).
În loc să înscrie AMEFA, au punctat gazdele, împotriva cursului jocului: Andras Jakab aruncă de la margine până la Paul Tudor Perșa în careu, acesta se desprinde din marcaj și îl învinge pe Paul Șofron: 2-1 (min. 69). Iar gazdele își măresc avantajul în min. 76: același Paul Tudor Perșa ajunge în careu pe partea stângă și centrează pentru Bogdan Aurelian Chifor, singur în centrul careului: 3-1.
Se părea că AMEFA va pierde din nou un joc pe care l-a avut ”în mână”. De data aceasta însă, soarta a fost de partea celor mai buni. Un șut de la distanță al lui Horațiu Brici l-a surprins pe portarul Hindrich Norbert și mingea a intrat în poartă, sub bara transversală: 3-2 (min. 78). Era semnalul revenirii! Peste doar trei minute, Robert Rus îl lansează pe Cosmin Gorga, care își depășește adversarul direct și intră în careu, unde este faultat. Penalty-ul este transformat de Lucian Dodea: 3-3 (min. 82).
Finalul este dramatic, ambele echipe încercând să-și apropie victoria. Oaspeții, având și un mic avantaj psihologic, au atacat mai mult și mai periculos și au reușit în primul minut de prelungiri, cu ceva șansă, să puncteze decisiv: Lucian Dodea a șutat de la peste 30 de metri, mingea a fost deviată nefericit de un fundaș al gazdelor, a ricoșat în bara laterală și de acolo în plasă: 3-4!
Din cauza supărării și a frustrării, cel mai bun jucător al Avântului, Paul Tudor Perșa, a ieșit de pe teren și a primit al doilea cartonaș galben în drum spre vestiare, deoarece a părăsit terenul de joc fără acordul arbitrului.
O victorie norocoasă, dar totodată meritată, a AMEFA, care a reușit în cele din urmă să materializeze pe tabela de marcaj un joc, în ansamblu, mai bun decât al celor de la Avântul Bradu Luna de Sus. Un astfel de succes merita sărbătorit cum se cuvine, ceea s-a și întâmplat, la restaurantul Lotus din Săvădisla.
AMEFA se clasează pe locul 4, cu 30 de puncte (10 victorii și 7 înfrângeri), înaintea pauzei competiționale de iarnă. Liderul, Unirea II Jucu, are doar cu 6 puncte în plus... dar clasamentul este destul de strâns în prima sa jumătate. Astfel, dacă AMEFA ar fi pierdut acest joc, ar fi iernat pe locul 9! Totul este însă bine când se termină cu bine...