Duminică, 27 noiembrie, de la ora 17 (pe nocturnă), pe o vreme rece, dar bună pentru fotbal, Avântul Bradu Luna de Sus și AMEFA au oferit un spectacol fotbalistic de calitate publicului venit pe stadionul din Florești. Balanța (și scorul) au înclinat de o parte și de alta, pe rând, dar în cele din urmă gazdele s-au impus la limită, 3-2, o victorie meritată prin prisma perioadelor mai îndelungate de dominare a jocului. Pe de altă parte, AMEFA a ratat ”la mustață” un egal sau chiar o victorie, care părea perfect posibilă la un moment dat.
Cele două echipe, AMEFA (în alb) și Avântul Bradu Luna de Sus (în albastru), și brigada de arbitri înainte de startul partidei. Sursa: Facebook
AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Horațiu Moldovan (82 János Szabó), Emil Trifan, Robert Rus - Norbert Costiniuc (46 Lucian Baciu), Rareș Ciprian Câmpan (82 Marius Vlad Ciortea), Andrei Nemeș, Darian Soporan (70 Vlad Miron) - Rareș Suciaghi, Cristian Cifor (67 Rareș Chesăuan). Antrenor-jucător: Emil Trifan. Alături de echipă au mai fost: Cosmin Hetea (accidentat), Lucian Macri, Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi.
A arbitrat o brigadă avându-l pe Pavel Mura (Cluj-Napoca) la centru, ajutat de asistenții Tudor Horea Punteaș (Cluj-Napoca) și Mihai Cristian Hiticaș (Florești). Observator din partea AJF a fost domnul Ovidiu Fărăgău (Cluj-Napoca).
Avântul Bradu Luna de Sus a început mai bine jocul, și a dominat clar prima parte a meciului. AMEFA s-a apărat cât a putut de bine și a trecut rar de centrul terenului. Gazdele au deschis însă scorul destul de repede, după o lovitură liberă de pe partea stângă, mingea fiind centrată în careu, de unde Emil Trifan a reluat cu capul spre propria poartă, surprinzându-l pe portarul Paul Șofron: 1-0 (min. 14).
După acest autogol, AMEFA a încercat să iasă mai mult la joc, și a avut primele sale ocazii, prin Rareș Suciaghi (min. 21) - șut din careu, respins de portarul advers, și Emil Trifan (min. 24), care a executat bine o lovitură liberă de mare distanță, dar nu a pus probleme deosebite portarului gazdelor.
Meciul s-a mai echilibrat, deși tot Avântul Bradu Luna de Sus a părut să dețină controlul, în special la mijlocul terenului. De aceea, golul egalizator a venit oarecum ca o surpriză, fiind totodată și urmare a unei execuții senzaționale, cum rar se poate vedea pe un teren de fotbal. Emil Trifan a trimis din careul propriu spre Cristian Cifor, aflat la centrul terenului. Cristian Cifor a preluat mingea, s-a întors, și, vâzându-l ieșit pe portarul advers, a trimis o ”torpilă” cu piciorul stâng exact de la centrul terenului, lobându-l pe portar, care n-a mai putut interveni: 1-1 (min. 38). Un șut care ar putea liniștit candida la golul anului în orice campionat, poate chiar ar putea fi pe lista de nominalizări și la trofeul Puskas!
Golul i-a montat pe jucătorii gazde, care au presat în ultimele minute ale primei reprize, ratând și o uriașă ocazie de a prelua din nou conducerea, la o lovitură de cap din centrul careului, scoasă miraculos în corner de Paul Șofron (min. 44).
Repriza secundă a început însă favorabil pentru AMEFA. Noul intrat Lucian Baciu a centrat de pe partea dreaptă pentru Darian Soporan, aflat în careu, dar acesta a fost împiedicat să reia spre poartă de un fundaș advers, a cărui intervenție a fost prompt taxată de arbitru, care a indicat penalty (min. 49). Rareș Suciaghi a transformat fără probleme: 1-2 (min. 50).
Aproape imediat, Darian Soporan a avut o șansă mare de a face 3-1 pentru AMEFA, dar șutul său din lateral stânga a fost respins cu dificultate de portar (min. 51).
După câteva minute de șoc, gazdele au revenit în atac, și au reușit egalarea destul de repede. La o pasă filtrantă printre fundașii oaspeți, Emil Trifan și un atacant advers s-au împiedicat reciproc în careu în urmărirea mingii. Arbitrul a acordat penalty, transformat de Marius Turean: 2-2 (min. 59).
La acest scor, ambele echipe au tratat cu multă prudență jocul, încercând totodată să aplice ”lovitura decisivă” adversarilor. AMEFA a avut din nou șansa golului, la o acțiune purtată pe partea stângă de Rareș Suciaghi, cu ajutorul lui Rareș Chesăuan și Vlad Miron, dar mingea a ieșit în cele din urmă în aut de poartă după un carambol în interiorul careului (min. 73).
Și, cum se întâmplă des la fotbal, golul a venit, însă în poarta cealaltă. Adrian Kallos a interceptat o pasă greșită a lui Rareș Ciprian Câmpan, a reușit să treacă cu succes de doi fundași ai AMEFA și, la capătul acestei acțiuni individuale, a trimis un șut imparabil în vinclu, de la marginea careului: 3-2 (min. 75). O execuție care, ca frumusețe, rivalizează cu golul de 1-1 al AMEFA.
Totodată, s-a demonstrat că acest gol a fost și cel decisiv în acest meci. AMEFA a tras tare în ultimul sfert de oră, accentuând presiunea la poarta adversă pe măsură ce finalul se apropia, dar n-a găsit soluții în fața unei apărări bine organizate. Andrei Lakatos a încercat un șut de la mare distanță, respins însă de sub transversală de portar (min. 88). A urmat o serie de cornere la poarta gazdelor, la unul dintre acestea Rareș Suciaghi șutând puternic din careu, dar mingea a fost deviată în corner de un fundaș, aflat pe traiectorie (min. 90).
În cele din urmă, Avântul Bradu Luna de Sus a câștigat, iar AMEFA înregistrează a doua înfrângere din acest sezon, și coboară pe locul 3 în clasament, la doar un punct de liderul Someșul Gilău, cu o etapă înainte de finalul turului. Este de menționat că, în cazul unui egal sau al unui succes, AMEFA ar fi revenit pe primul loc în clasament, profitând de înfrângerea fostului lider, Viitorul Poieni, și având avantaj la orice criteriu de departajare cu Someșul Gilău în cazul unei egalități de puncte (golaveraj mai bun și victorie în meciul direct).
În ultima etapă, AMEFA va juca pe teren propriu cu Speranța 2 Jucu, duminică, 4 decembrie, de la ora 14. Se anunță din nou un meci dificil, cu una din echipele care se bat pentru primele locuri în clasament. Cu o victorie, AMEFA ar petrece vacanța de iarnă pe podiumul Ligii a 5-a, zona Cluj.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu