vineri, 8 ianuarie 2016

Remember: CFR Marmosim Simeria - ACU Astra Arad 3-2 (1-1) în divizia C - pe 1 septembrie 2001

Atât CFR Marmosim Simeria, cât și Atletic Club Universitatea Astra Arad promovaseră în al treilea eșalon fotbalistic al țării în anul 2000 dar în campionatul 2000-2001 cele două echipe au evoluat în serii diferite - simerienii în seria a 6-a iar ACU în seria a 8-a (despre ciudata repartizare geografică în divizia C în acel an am mai scris și aici). Așadar, cele două echipe, ambele cu vechime (CFR Simeria înființată din 1909, ACU din 1911, dacă acceptăm că e o continuare a AMEFA, sau chiar din 1899, dacă luăm în calcul Clubul Atletic Arad), nu s-au întâlnit în acel sezon, în schimb în campionatul următor, 2001-2002, cele două formații au fost repartizate în seria a 6-a a diviziei C.
Obiectivele celor două erau însă total opuse. Simerienii au avut drept scop ”o clasare cât mai bună” și în acest campionat au reușit să termine pe locul 12 (din 16 echipe), fără prea multe emoții în ceea ce privește retrogradarea. În schimb, în campionatul următor s-au salvat la limită de la retrogradare, iar aceasta n-a mai putut fi evitată la sfârșitul campionatului 2003-2004. Ei aveau să revină în divizia C (redenumită Liga a 3-a) din 2007 până în 2012, când au și avut clasări mai bune, în zona locurilor 3-6. În ciuda clasării pe locul 5 la finele sezonului 2011-2012, în vara lui 2012 s-a renunțat la locul de Liga a 3-a, echipa activând o vreme în Liga a 4-a Hunedoara, după care s-a desființat.
ACU Arad a fost o echipă care a avut însă de la început obiective ambițioase, respectiv promovarea în divizia B. Dacă în primul an în C, 2000-2001, echipa a terminat pe locul 4 (fiind multă vreme pe podium), pentru sezonul 2001-2002 se considera că se poate ataca prima poziție. În cele din urmă, ACU s-a clasat abia pe locul 3, după Corvinul Hunedoara, care a promovat, și Minerul Certej. Promovarea a fost reușită abia la sfârșitul sezonului următor, 2002-2003.
Unul dintre factorii care au stat la baza ratării obiectivului a fost și startul inexplicabil de slab de campionat. După primele două etape, ACU avea doar 2 puncte, din cele două egaluri, 0-0 la Dacia Orăștie, echipă înscrisă ”peste noapte” în divizia C în locul retrasei Inter Sibiu, și 3-3 pe teren propriu cu Soda Ocna Mureș, rezultate considerate ca fiind semi-eșecuri. Presiunea era foarte mare pe umerii antrenorului principal, Marcel Coraș, care, la un control medical de rutină, a depistat că este hipertensiv și a trebuit să înceapă un tratament specific!
Înaintea partidei de la Simeria, din etapa a treia, echipa a intrat în cantonament, jucătorii fiind cazați într-un cămin special amenajat al Universității ”Vasile Goldiș”, unul din sponsorii principali. Aslău, Ciprian Roșca și Negrilă au acuzat diverse accidentări de la partidele precedente, dar dintre aceștia doar Negrilă (cu o entorsă urâtă la gleznă) nu a putut fi recuperat și nu a făcut deplasarea la Simeria. De asemenea, Norbert Varga, suspendat după cartonașul roșu primit în finalul partidei cu Soda Ocna Mureș, a fost lăsat acasă. În dimineața zilei de sâmbătă, 1 septembrie 2001, pe lângă autocarul cu care a făcut deplasarea echipa, clubul a pus la dispoziție și alte autocare pentru suporteri, acestea plecând la ora 7 din fața stadionului CFR-Astra. Majoritatea celor care au venit la meci au fost copii și adolescenți, de la grupele de juniori și pitici, îmbrăcați cu treninguri având culorile și însemnele clubului ACU. Din păcate, galeria ”Taurii Vestici”, condusă de inimosul Zoran Arsenov, nu a mai însoțit echipa în această perioadă.


Stadion CFR-Marmosim, teren bun, timp: înnorat, excelent pentru fotbal, spectatori: 250 (din care 50 de suporteri ai oaspeților). Partida a început la ora 11 după unele emoţii date de sosirea cu întârziere la stadion a echipajului medical şi a ambulanţei de la Deva, medicii din Simeria aflându-se în litigiu în acel moment cu formaţia feroviară.
CFR Marmosim Simeria - ACU Astra Arad 3-2 (1-1) Budeic 45 penalty, Simianu 61, Cojocari 84 respectiv C. Roșca 29, Fl. Pavel 51.
CFR Marmosim Simeria: Clep - Budeic, Stachi (cpt.), Kollmann - Baciu (58 Urzică), Biriș, Țibichi, Simianu (73 Cojocari), Sicoe (78 Ordean) - Scurtu, Matei. Rezerve: Iuga - Popovici, Ball, Banc. Antrenori: Carol Gall și Aurel Sava.
ACU Arad: Pașcalău - Chirilă - Mogoșanu (87 Clepe), Lung, Oprean, Folea - Aslău (cpt.), Gall (87 C. Vizitiu), L. Paul (67 Rus) - C. Roșca, Fl. Pavel. Rezerve: Rusu - Omuț, Selegean, S. Roșca. Antrenori: Marcel Coraș, Ioan Șold și Mihai Jivan.
Arbitri: Eugen Panait (București) - Liviu Enciu (Ghimbav) și Claudiu Furnică (Brașov).
Observatorul partidei: Sorin Găman (Târgu Jiu).
Cartonașe galbene: Scurtu (37), Urzică (78) - C. Roșca (23), Gall (33), Fl. Pavel (39, 59), Lung (84).
Pentru acest meci, după cum se observă, antrenorul Marcel Coraș a folosit un sistem 1-1-4-3-2, care poate fi interpretat, mai simplist, și ca 1-3-5-2, și ca 1-5-3-2. Antrenorul gazdelor, Carol Gall, a utilizat o formulă asemănătoare, 1-3-5-2, ceva mai ofensivă în teorie, dar care în practică s-a dovedit a fi foarte flexibilă, fiind modificată în timpul jocului în funcţie de necesităţile momentului.
La ACU au fost și unele noutăți între titulari. Pentru postul de portar, a fost în premieră introdus Ovidiu Pașcalău, venit în vară de la Șoimii Lipova, abia ieşit din juniorat. Marcel Coraș l-a lăsat pe banca de rezerve pe titularul obișnuit, Florin Rusu, probabil ca urmare a nemulțumirii cauzate de evoluția acestuia în meciul anterior, 3-3 cu Soda Ocna Mureș. Acest fapt nu se va mai repeta în acest tur de campionat, Rusu evoluând ca titular în toate celelalte partide.

 Ovidiu Paşcalău a debutat în divizia C la 19 ani, în meciul de la Simeria
Chirilă a jucat libero, o postură cu care s-a obișnuit în perioada petrecută la ACU. În fața sa a fost așezată o linie de patru fundași, dintre care doar cei doi ”centrali”, Lung și Oprean, au avut roluri exclusiv defensive. Cei doi ”laterali”, Mogoșanu (în dreapta) și Folea (în stânga), au jucat când fundași, când mijlocași, în funcție de evoluția partidei (și a scorului). Mogoșanu a fost preferat lui Rus și C. Vizitiu pe acest post datorită experienței sale superioare în defensivă, el jucând mulți ani la UTA în divizia B, dar n-a dat satisfacție în mod deosebit, fiind tot mai rar introdus de Marcel Coraș în angrenajul echipei în partidele următoare. Pe banda stângă, Folea a fost o soluție de ”avarie” în lipsa unui jucător specializat pe acest post; după revenirea lui Bâgu la echipă, s-a rezolvat și această problemă, Folea fiind mutat în ”avanposturi”, unde Flavius Pavel a fost mai mult rezervă în partea a doua a turului.
La mijloc, în lipsa lui Norbert Varga, Gall a jucat ca mijlocaș defensiv, acesta fiind singurul său meci ca titular la ACU. La fel ca și Mogoșanu, împreună cu care a venit de la UTA, nici Gall nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor și încetul cu încetul a ”ieșit din schemă”. Ceilalți doi mijlocași, Aslău și Paul Levente, sunt cei în care s-a avut încredere că pot constitui ”motorul” echipei, ei fiind coordonatorii din spatele vârfurilor și totodată executanții loviturilor libere și, în general, a fazelor fixe. Din păcate, Paul (venit în vară de la Oașul Negrești), nu a demonstrat o formă deosebită, nici din punct de vedere fizic, fiind schimbat în multe meciuri în intervalul minutelor 60-75.
În atac, Ciprian Roșca a fost golgeterul echipei şi s-a remarcat în mod deosebit în această ediţie de campionat, demonstrând că transferul său de la Ștei a fost unul reușit. Celălalt atacant, Flavius Pavel, a avut evoluții mai puțin convingătoare în acest sezon, fiind când titular, când rezervă. În acest meci de la Simeria, el a fost "înger" şi "demon" în acelaşi timp: a jucat foarte bine, contribuind decisiv la ambele goluri dar cartonașul roșu pe care l-a primit în minutul 59 a cântărit mult în stabilirea rezultatului final.
Jocul a început cu obișnuita perioadă de tatonare. Gazdele au încercat unele atacuri modeste, având însă un joc destul de încâlcit, cu multe pase laterale, ajungând rareori la finalizare. ACU a început cu o dispunere mai degrabă defensivă și cu un joc bazat pe intercepții și contraatacuri rapide. În minutul 2 notăm prima ocazie a partidei în contul arădenilor: după un corner, Aslău trimite un șut-centrare, reținut în doi timpi de Clep. Simerienii au și ei câteva jumătăți de ocazie. În minutul 8, Sicoe, demarcat, șutează de la marginea careului pe lângă poartă. În minutul 12, Biriș îl depășește pe Lung dar șutul său este reținut de Pașcalău. Peste trei minute, la o lovitură de colț de pe partea dreaptă, executată de Simianu, Țibichi se înalță și trimite balonul cu capul puțin peste transversală.
ACU câștigă încetul cu încetul controlul la mijlocul terenului și devine echipa mai periculoasă. În minutul 23, L. Paul îl lansează pe Ciprian Roșca, acesta marchează dar este semnalizat în poziție de offside (discutabilă); el primește și un cartonaș galben pentru lovirea mingii după fluierul arbitrului.
Totuși, golul vine în minutul 29: Flavius Pavel interceptează o minge la 25 de metri de poarta lui Clep, îi pasează lui Ciprian Roșca, aflat în poziție ideală de a finaliza, și acesta nu ratează: 0-1.
Simerienii încearcă să revină în joc, dar leagă greu pasele şi construcţia lasă de dorit, în vreme ce arădenii se retrag intenţionat, încercând să dea "lovitura" pe contraatac. În contul gazdelor, notăm şutul de la distanţă a lui Ţibichi în minutul 35, mingea trecând aproape de vinclul porţii apărate de Paşcalău. În minutul 39, Flavius Pavel primeşte cartonaş galben pentru un fault mai dur, fără rost.
Cu un minut înainte de pauză, după un corner de pe partea stângă executat de Biriş, mingea ajunge la Kollmann, urcat în careu, iar acesta apucă să şuteze în blocajul arădean, mingea atingând (se pare) mâna unui jucător al oaspeţilor. Arbitrul Eugen Panait abia aştepta să i se ofere ocazia să se facă remarcat şi a indicat penalty. Fundaşul Budeic, executantul obişnuit al penalty-urilor la formaţia din Simeria, a transformat: 1-1 (minutul 45), scor cu care s-a încheiat prima repriză.
După meci, antrenorul arădean Marcel Coraş declara că "dacă intram la pauză în avantaj, alta era soarta meciului". Totuşi, nu acest gol egalizator avea să stabilească învingătoarea. Mai mult, la începutul reprizei a doua, ACU a fost formaţia care a preluat iniţiativa, care s-a arătat hotărâtă să tranşeze în favoarea sa jocul.
Şi astfel, în minutul 51, Paşcalău a degajat lung mingea spre atacantul Ciprian Roşca, acesta şi-a depăşit adversarul direct şi i-a întors "serviciul" colegului său din linia de atac, pasându-i decisiv lui Flavius Pavel, care a marcat pe lângă Clep, ieşit în întâmpinare: 1-2.
Gazdele încearcă din nou să iasă la joc dar arădenii, mai valoroşi, sunt decişi de data aceasta să nu lase victoria din mână. În lipsa altor soluţii, antrenorul Carol Gall face o primă mutare ofensivă, înlocuindu-l pe mijlocaşul dreapta Baciu, a cărui aport a fost mai degrabă important în faza de apărare, cu Urzică, jucător cu potenţial superior pe faza de atac (minutul 58).
Evenimentul decisiv al partidei se consumă în minutul 59, când Flavius Pavel comite un nou fault şi vede al doilea cartonaş galben din partea arbitrului Eugen Panait. ACU rămâne în zece oameni iar gazdele îşi văd uşurată sarcina de a reveni pe tabelă!
Egalarea s-a produs de altfel imediat, în minutul 61: în urma unei faze fixe, balonul este aruncat "la bătaie" în careul arădean, Paşcalău intervine mai puţin inspirat, respingând balonul în faţă, până la Simianu, care reuşeşte să şuteze printr-o "breşă" şi să introducă balonul în plasă: 2-2.
Încurajate frenetic din tribune, gazdele au simţit momentul favorabil şi s-au aruncat în atac dar n-au mai reuşit să-şi creeze ocazii clare de gol în următoarele 20 de minute. Antrenorul Marcel Coraş l-a schimbat în minutul 67 pe Paul Levente, care dădea semne clare de oboseală, cu Rus, jucător cu profil mai degrabă defensiv, dovadă că în acel moment a considerat că un egal e mai bun decât nimic. De cealaltă parte, intrarea pe teren a lui Cojocari şi a lui Ordean, jucători ofensivi, poate fi interpretată ca o tactică de "totul sau nimic" a antrenorului Carol Gall, care până la urmă i-a ieşit!
Cu toate că evolua cu un om în minus, tot ACU a avut cele mai mari oportunităţi de a înscrie. În minutul 70, Gall a ajuns într-o poziţie ideală în faţa porţii adverse dar n-a avut curaj să şuteze, preferând să paseze iar momentul favorabil s-a dus! În minutul 78, arbitrul Eugen Panait a atins culmea penibilului, fluierând un henţ absolut imaginar la Ciprian Roşca, la o fază la care atacantul oaspeţilor primise "cadou" o pasă de la un fundaş advers şi scăpa singur spre poartă! Spectatorii din tribună s-au distrat copios pe seama prestaţiei brigăzii de arbitri. Totuşi nu arbitrul a fost de vină în minutul 80, când acelaşi Ciprian Roşca a primit o minge ideală în careul advers, dar, singur cu Clep, a şutat puţin pe lângă bară.
Şi, cum ocaziile se răzbună, CFR Marmosim a obţinut victoria prin golul marcat în minutul 84: Matei a executat o lovitură liberă din lateral, Mogoşanu l-a scăpat din marcaj pe noul intrat Cojocari, iar acesta a reluat splendid cu capul, mingea intrând în poartă cu toată opoziţia lui Paşcalău, care a fost aproape de a evita golul: 3-2.
Finalul a fost incendiar. Neavând nimic de pierdut, în minutul 87 Marcel Coraş a renunţat la Mogoşanu şi Gall, oricum dintre cei care s-au remarcat mai degrabă negativ, şi i-a schimbat cu Clepe (vârf de atac) şi cu Coriolan Vizitiu (mijlocaş dreapta).
În ultimele minute, ACU a mai avut două şanse uriaşe de a egala. La prima, în minutul 90, arbitrul Eugen Panait, decis să-şi facă "numărul" până la capăt, a refuzat să acorde penalty după un henţ clar al unui jucător al gazdelor în propriul careu, tot Ciprian Roşca fiind aproape să înscrie. Apoi, deja în prelungiri, când arădenii atacau deja cu toate liniile, fundaşul Oprean, ajuns în poziție de finalizare, a trimis din 10 metri, cu latul, peste poartă.

 Durerea înfrângerii... Lângă bară, Remus Lung (numărul 5) şi Ciprian Roşca (numărul 11)

A fost ultima fază a unui meci pe care arădenii l-au avut în mână dar pe care l-au pierdut într-un mod aproape neverosimil. Antrenorul Marcel Coraş a rămas o vreme pe bancă după ce toţi jucătorii s-au îndreptat spre vestiare. Publicul din tribuna cochetă cu scaune galbene şi albastre de la Simeria, foarte prietenos şi bun cunoscător al fotbalului, i-a scandat numele şi l-a aplaudat cu mult fair-play pe fostul internaţional, care a avut puterea să le răspundă cu un gest similar şi să le mulţumească celor prezenţi.
După partidă, Marcel Coraş avea să declare: "Nu cred că sunt subiectiv când afirm că gazdele au câştigat pe o manieră de arbitraj foarte favorabilă şi rar întâlnită, în special în partea a doua a jocului. Dar am pierdut în primul rând pe greşelile noastre. Am luat goluri pornite din faze fixe, datorită unor greşeli individuale de marcaj. Este de neconceput să dai două goluri în deplasare, să conduci de două ori pe tabelă şi să pierzi meciul. Dacă intram la pauză în avantaj, alta era soarta partidei. Am avut meciul în mână" (Observator Sportiv, supliment al ziarului Observator arădean, din 3 septembrie 2001, pagina 5, realizată de Cosmin Gherman).
Imediat după partidă, atmosfera în rândul jucătorilor arădeni era deprimantă, exact pe dos faţă de manifestările de bucurie care se auzeau din vestiarul echipei din Simeria. Cei mai afectaţi au fost jucătorii mai în vârstă, mai experimentaţi, în primul rând căpitanul Mircea Aslău. În tabăra gazdelor, prezenţa la meci a primarului din Simeria, Ioan Rovinaru, a fost un atu moral suplimentar. Şi poate nu doar moral... De altfel, am aflat că primarul venea cu regularitate la meciurile de pe teren propriu ale simerienilor (nu doar în campanie electorală) şi plătea de fiecare dată biletul de intrare, în valoare de 15000 lei (1,5 RON) - într-adevăr, nu e o sumă mare, dar gestul contează!
După trei etape, ACU se afla pe locul 14 (din 16 echipe), o clasare mai mult decât ruşinoasă şi care nu putea rămâne fără urmări. În săptămâna ce a urmat, conducerea clubului a pus în aplicare Regulamentul de Ordine Interioară conform căruia, în situaţia în care echipa este clasată pe locurile 12-16, jucătorii nu încasează prime de joc, iar dacă echipa ocupă locurile 8-11, primele se plătesc doar în proporţie de 75%. Din momentul în care echipa ar urma să revină în prima jumătate a clasamentului, primele urmau să fie iarăşi acordate în proporţie de 100%, dar nu retroactiv.
Din păcate, deşi ACU a câştigat meciul următor, 4-2 cu Minerul Certej, una dintre pretendentele la promovare, degringolada a continuat la club, urmând alte două rezultate negative, 0-3 la Minerul Lupeni şi 0-0 acasă cu Mureşul Deva, meci în urma căruia antrenorul Marcel Coraş şi-a anunţat demisia! Promovarea nu mai părea decât o fantezie în condiţiile în care, în primele şase etape, echipa avea doar o victorie, trei egaluri şi două înfrîngeri, palmares cu care se afla mai aproape de coada clasamentului decât de vârful său.
Conducerea clubului a dat dovadă de multă răbdare şi, cunoscând bine relaţiile lui Marcel Coraş cu echipa, nu a acceptat demisia acestuia. A urmat o serie incredibilă de rezultate pozitive, care a început cu un 7-0 pe teren propriu cu rivala locală Telecom Arad. Până la sfârşitul turului, ACU a câştigat toate meciurile, cu excepţia unui singur rezultat de egalitate, 1-1 acasă cu Corvinul (meci în care a avut 1-0, penalty ratat, om în plus pe teren etc), în etapa a 9-a.
Dacă luăm în calcul şi meciurile din retur, când Atletic Club Universitatea a câştigat primele trei etape, rezultă o serie de 9 victorii consecutive, între etapele 10 şi 18, sau 13 meciuri fără înfrângere (11 victorii şi 2 egaluri) între etapele 6 şi 18! Aceste rezultate au adus pe ACU pe locul 3 la sfârşitul turului şi echipa chiar a reintrat în "cărţi" la promovare dar nu a putut ţine pasul cu Minerul Certej şi Corvinul Hunedoara, care s-au "duelat" între ele până în ultima etapă, câştig de cauză având în cele din urmă hunedorenii.
În ceea ce priveşte meciurile cu CFR Marmosim Simeria, este demn de menţionat faptul că aceasta a fost singura victorie a echipei din judeţul Hunedoara în confruntările cu ACU Arad. În retur, ACU încheia seria de victorii consecutive cu un succes la limită, 1-0, pe teren propriu cu echipa din Simeria. Avea să urmeze prima înfrângere după 13 partide, cea de la Certej. ACU a mai jucat cu CFR Marmosim şi în sezonul următor, 2002-2003, câştigând însă ambele partide. Apoi destinul celor două echipe s-a separat, una promovând în divizia B iar cealaltă retrogradând în 2004 în divizia D Hunedoara.

 ACU Arad în campionatul 2002-2003, sezonul promovării în divizia B.
Rândul de sus: Marcel Coraş (antrenor principal), Ciprian Roşca, Dan Zaharia, regretatul Marian Sinescu, Dan Stupar, Coriolan Vizitiu, Claudiu Bâgu, Remus Lung, Flavius Pavel, Răzvan Pocian, Mihai Jivan (antrenor secund), Alexandru Ţamboi (antrenor secund), Mircea Cernatari (organizator de competiţii).
Rândul de jos: Călin Mariş, Narcis Folea, Gabriel Ţurcaş, Mircea Aslău, Dan Boloş, Costel Bogoşel, Alin Petruț, Ilie Stoican.
Fotografia este făcută pe defunctul stadion CFR-Astra din Arad; în spate se vede tribuna a doua.

După revenirea în Liga a 3-a în 2007, CFR Marmosim a mai nimerit de două ori în aceeaşi serie cu ACU Arad, în 2007-2008 şi în 2009-2010, în ambele situaţii echipa arădeană promovând la finalul campionatului în Liga a 2-a, de pe poziţia secundă în clasament. În cele patru jocuri, ACU a câştigat de 3 ori iar odată a fost egal (2-2), chiar la Arad.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu