Meciul cu ALBINES 2004 ar fi trebuit să se dispute vineri, 16 mai, dar adversarii nu s-au mai putut prezenta în ziua respectivă, astfel că jocul s-a amânat pentru marți, 20 mai, de la ora 22. AMEFA 1911 a evoluat într-o formulă mai puțin obișnuită, cu: Andrei Șișoe - Tudor Boier, Sergiu Ripaș - Ionuț Truță, Cătălin Palfi, Ovidiu Mateuț - Adrian Oltean.
În ciuda faptului că ocupau ultimul loc, ”moștenit” de la Inter Junior, echipă în locul căreia evoluează, ALBINES 2004 au dovedit că sunt o echipă puternică, foarte competitivă la acest nivel, punând numeroase probleme. Prima repriză s-a încheiat fără gol marcat, cele două defensive funcționând ireproșabil.
În a doua repriză, AMEFA a reușit să pună stăpânire pe joc și să preia conducerea, prin Adrian Oltean, cu un șut de la distanță. Sergiu Ripaș a majorat diferența cu o execuție precisă, după un corner. ALBINES 2004 au înscris și ei, profitând de o eroare a lui Adrian Oltean, care a pierdut mingea din postura neobișnuită de ultim apărător. Același Adrian Oltean s-a revanșat însă mai târziu, stabilind scorul final cu un alt șut năpraznic din afara careului.
AMEFA 1911 încheie sezonul regulat pe prima poziție, cu 73 de puncte, respectiv 24 de victorii și 6 înfrângeri (din care una a fost transformată la ”masa verde” într-un egal), și privește cu încredere la partidele care urmează în play-off.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu