Duminică, 9 februarie, de la ora 18, AMEFA 1911 a întâlnit FC Luptii, echipă dornică de revanșă după ce AMEFA obținuse o victorie la scor, 6-1, în primul meci al actualei ediții de campionat. Pentru AMEFA s-au prezentat următorii: Andrei Șișoe - Andrei Sebesi, Alex Mureșan ”Kinder” - Lucian Dodea, Robert Macula, Adrian Oltean - Raul Negru.
Partida a fost una destul de încinsă, disputată, dar în general în limitele fair-play-ului. Jocul a fost echilibrat, dar cu o ușoară dominare a celor de la AMEFA, care s-au aflat mai mereu la conducere și pe tabelă, prin golurile lui Adrian Oltean, Robert Macula și Raul Negru. FC Luptii au reușit să egaleze în două rânduri, dar s-au văzut din nou conduși.
Cu câteva minute înainte de final, la scorul de 3-2 pentru AMEFA 1911, Călin Pop de la FC Luptii a aruncat de la margine, trimițând mingea de la mică distanță în mâna lui Andrei Sebesi, aflat în careul propriu. Arbitrul a acordat penalty pentru FC Luptii în ciuda protestelor vehemente ale celor de la AMEFA. Mai mult, Călin Pop a și avut o altercație cu Andrei Sebesi (jumătate cât el), dar intervenția celorlalți jucători au împiedicat lucrurile să degenereze. Călin Pop nu a fost avertizat, în schimb Andrei Sebesi a primit cartonaș galben, în principal pentru proteste, apoi al doilea galben (și implicit cartonașul roșu) pentru că s-a opus executării loviturii de la 11 metri. Întreaga echipă AMEFA a fost solidară cu jucătorul, opunându-se executării penalty-ului.
În aceste condiții, arbitrul a fluierat finalul. Scorul consemnat oficial a fost 3-0 pentru FC Luptii. Un final trist după o serie de 9 victorii consecutive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu