Ultima partidă din anul jubiliar 2011 pentru AMEFA 1911 s-a disputat luni, 19 decembrie, de la ora 19, pe terenul CMC 1, în turul 2 al cupei în faţa echipei SPARTA, din divizia D. Trebuie menţionat că, în consens cu conducerea echipei Melcii Furioşi, s-a stabilit ca returul partidei câştigate de AMEFA 1911 în primul tur cu 4-3 să nu se mai dispute, astfel că echipa s-a calificat în turul al doilea după o singură manşă.
Pentru meciul de luni, drept consecinţă a apropierii sărbătorilor de iarnă, problemele de efectiv au fost parcă mai mari ca niciodată, dar până la urmă s-au prezentat următorii: Paul Şofron - Raularian Rusu, Andrei Braşovan, Mădălin Petcu, Mihai Certiga, Flaviu Marc, Tudor Boier, Robert Macula, Andrei Şişoe. Cartonaş galben: Flaviu Marc (pentru fault şi proteste). Trebuie menţionat că Robert Macula a evoluat doar câteva minute, după care s-a accidentat şi nu a mai putut continua, iar Andrei Braşovan a jucat tot meciul accidentat.
În aceste condiţii, se părea că vom fi o pradă uşoară pentru o echipă clasată destul de bine într-o divizie superioară. Cu toate acestea, pe teren diferenţa de valoare nu s-a prea văzut. Prima repriză a fost destul de echilibrată, cu ratări la ambele porţi. Raularian Rusu a ratat cu poarta goală, iar adversarii au fost opriţi de paradele lui Paul Şofron. Ei au reuşit totuşi să marcheze în urma unui corner, cu un şut la colţul lung.
În a doua repriză, AMEFA a forţat egalarea, pe care a şi reuşit-o prin Mădălin Petcu, cu un şut de la distanţă cu piciorul stâng. SPARTA a replicat mai mult pe contraatac, unde atacanţii lor au avut câteva situaţii bune, iar AMEFA a ratat ocazii prin Andrei Şişoe şi Flaviu Marc. Golul decisiv a venit din penalty, după un fault al lui Paul Şofron în careul propriu. În final, AMEFA şi-a masat adversarii în careu pentru mai multe minute, dar golul egalizator n-a mai venit, portarul lor având mai multe intervenţii salvatoare.
În ciuda înfrângerii, scorul la limită ne face să păstrăm în continuare şanse la calificare, mai ales că în retur am putea conta pe echipa standard.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu