Joi, 16 februarie, de la orele 19, AMEFA 1911 a susţinut penultimul meci al turului în compania echipei PHOENIX STARS, pe o vreme puţin propice fotbalului, respectiv temperatură negativă şi un strat nou de zăpadă care s-a depus (după 24 de ore de cod galben de ninsori) pe terenul CMC 2. Pentru AMEFA au evoluat: Alexandru Corondan - Raularian Rusu, Adrian Macavei, Eugen Ciobanu, Florin Mureşan, Flaviu Marc, Andrei Şişoe şi Tudor Boier.
În ciuda faptului că se află în a doua jumătate a clasamentului, adversarii au făcut o primă repriză de excepţie, profitând şi de numeroasele noastre erori din defensivă. De altfel, primul gol a venit imediat, fiind înscris de Flaviu Marc în proprie poartă, în încercarea de a evita ca mingea să ajungă la un atacant advers. Celelalte goluri le-am primit spre finalul reprizei, când în apărare s-a instalat degringolada.
La pauză, Andrei Şişoe a organizat un pic echipa şi rezultatele s-au văzut imediat. Chiar la primul atac, acelaşi Andrei Şişoe a înscris cu un şut din lateral. Forcingul a continuat cu golurile lui Tudor Boier şi Eugen Ciobanu (acesta cu două reuşite). Echipa părea pe val, mai ales că s-au mai şi ratat nişte ocazii, iar la 4-5 orice părea posibil. Din păcate, şi PHOENIX STARS a făcut mutarea câştigătoare, respectiv au schimbat portarul. Finalul a aparţinut echipei adverse, care a marcat golul care s-a dovedit, până la urmă, decisiv.
AMEFA a pierdut jocul în prima repriză, dar şi datorită absenţelor unor jucători, în special a celor care fac diferenţa la mijlocul terenului (Horaţiu Mureşan, Raul Tat, Robert Macula). Echipa este departe de modul de exprimare (fotbalistică) de la începutul sezonului, dar şi de mentalitatea de învingătoare cu care aborda fiecare meci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu