sâmbătă, 3 octombrie 2015

Remember: turul Campionatului Republican, categoria B (divizia B), seria a III-a, 1960-1961

AMEFA încheia sezonul 1959-1960 pe locul 9 (din 14 echipe) în Campionatul Republican, categoria B (divizia B sau Liga a II-a de astăzi), seria a III-a. La acea vreme, ca de altfel pe mai tot parcursul perioadei comuniste, seria de vest a diviziei B era cea mai puternică. Dovadă că, atunci când echipele din această serie erau "mutate" în alte serii, de obicei promovau, cum a fost cazul echipei Ştiinţa Timişoara (viitoarea Poli), care la finele sezonului amintit promova din seria a II-a, unde fuseseră mutate echipele din Banat. Din seria a III-a a promovat Corvinul Hunedoara, iar din seria I, CSMS Iaşi.
Dar iată clasamentul complet al seriei a III-a la finele campionatului 1959-1960:

1 Corvinul 37 59-26
2 CSM Baia Mare 36 53-24
3 CS Oradea 33 43-27
4 Industria Sârmei Câmpia Turzii 27 41-34
5 Recolta Carei 27 35-40
6 ASA Sibiu 26 35-31
7 Rapid Cluj 26 32-35
8 CFR Cluj 24 33-36
9 AMEFA 23 26-33
10 Chimia Făgăraş 23 35-47
11 Gaz Metan Mediaş 23 25-42
12 Tractorul Or. Stalin 22 27-26
13 CFR Arad 20 23-35
14 CS Târgu Mureş 17 21-50
Ultimele două clasate au retrogradat.
Pentru anul competiţional 1960-1961, FRF a decis mărirea numărului de echipe în prima divizie (categoria A), de la 12 la 14, astfel că la sfârşitul campionatului 1959-1960 o singură echipă a retrogradat, cea clasată pe locul 12, şi anume Jiul Petroşani. Este interesant de remarcat că principala "contracandidată" a Jiului la retrogradare a fost o echipă vecină, Minerul Lupeni, iar vecinul mai mic s-a salvat! Oricum, regiunea Hunedoara rămânea la fel de bine reprezentată pe prima scenă fotbalistică a ţării, prin promovarea Corvinului.
Bineînţeles însă că Jiul Petroşani a fost inclusă în seria a III-a (de unde avea să revină imediat în categoria A), în vreme ce celelalte două serii au fost avantajate, întrucât nu includeau nicio formaţie venită dintr-un eşalon superior.
Pentru a compensa această "lipsă", a crescut numărul de echipe promovate din Campionatul Regional. Astfel, deşi au retrogradat şase echipe (ultimele două din fiecare serie), au promovat în urma barajelor opt echipe, deci două în plus.
Barajele s-au desfăşurat în 4 oraşe: Arad, Ploieşti, Bacău şi Bucureşti, în vara anului 1960. La acestea au participat cele 16 campioane regionale plus campioana municipiului Bucureşti, deci 17 echipe, împărţite în 3 grupe de 4 echipe şi o grupă de 5 echipe. Rezultatele la baraje au fost următoarele:

Arad
Voinţa Tg. Mureş – Voinţa Oradea 2-1 (1-0)
Sticla Arieşul Turda – Dinamo Săsar 2-1 (0-0)
Voinţa Tg. Mureş – Sticla Arieşul Turda 1-0 (0-0)
Dinamo Săsar – Voinţa Oradea 1-1 (0-1)
Voinţa Oradea – Sticla Arieşul Turda 3-2 (0-0)
Dinamo Săsar – Voinţa Tg. Mureş 1-0 (0-0)
Baraj pentru locul 2: Dinamo Săsar – Voinţa Oradea 1-0 (0-0)
Ploieşti
Aurul Brad – Minerul Oraviţa 3-3 (1-1)
Chimia Govora – Electroputere Craiova 1-0 (0-0)
Aurul Brad – Chimia Govora 5-1 (4-0)
Electroputere Craiova – Minerul Oraviţa 3-1 (1-0)
Aurul Brad – Electroputere 1-1 (0-0)
Chimia Govora – Minerul Oraviţa 2-0 (0-0)
Bacău
Academia Militară Bucureşti – Chimia Târnăveni 6-0 (1-0)
Rapid Reg. Ploieşti – Marina Constanţa 6-2 (4-1)
Academia Militară – CFR Roşiori 3-2 (2-0)
Chimia Târnăveni – Marina Constanţa 5-3 (3-2)
Academia Militară – Marina Constanţa 6-0 (4-0)
CFR Roşiori – Rapid Reg. Ploieşti 2-1 (2-0)
Rapid Reg. Ploieşti – Academia Militară 1-0 (1-0)
CFR Roşiori – Chimia Târnăveni 2-1 (1-0)
Chimia Târnăveni – Rapid Reg. Ploieşti 2-1 (2-0)
CFR Roşiori – Marina Constanţa 1-0 (1-0)
Bucureşti
Unirea Botoşani – Penicilina Iaşi 4-3 (0-2)
CSM Brăila – Steaua Roşie Bacău 1-1 (1-0)
CSM Brăila – Unirea Botoşani 5-2 (4-1)
Penicilina Iaşi – Steaua Roşie Bacău 5-3 (2-1)
Steaua Roşie Bacău – Unirea Botoşani 7-1 (2-1)
CSM Brăila – Penicilina Iaşi 4-1 (1-0)
Au promovat în categoria B: Voinţa Târgu Mureş, Dinamo Săsar (grupa 1), Aurul Brad, Chimia Govora (grupa 2), Academia Militară Bucureşti, CFR Roşiori (grupa 3), CSM Brăila şi Steaua Roşie Bacău (grupa 4).
În cele din urmă, echipele din Campionatul Republican, categoria B, seria a III-a, sezonul 1960-1961, au fost următoarele:
Jiul Petroşani - retrogradată din categoria A, unde avea să revină imediat (nu fără emoţii);
CSM Baia Mare - locul 2 în seria a III-a în ediţia precedentă de campionat şi principala contracandidată a Jiului, urma să rateze promovarea la golaveraj. Va promova abia în 1964 cu numele de Minerul Baia Mare;
CS Oradea - locul 3 în ediţia precedentă de campionat, principala echipă a fotbalului orădean la momentul respectiv. Va promova după sezonul următor, 1961-1962, cu numele de CSM Crişana Oradea;
Industria Sârmei Câmpia Turzii - locul 4 în sezonul 1959-1960, echipă foarte puternică în acea vreme, cu clasări constane pe primele poziţii;
Recolta Carei - locul 5 în sezonul precedent, formaţie care a petrecut mulţi ani de zile la nivelul eşalonului secund;
CFR Timişoara - echipă mutată înapoi din seria a II-a, unde se clasase pe locul 6 la finele campionatului 1959-1960. Era a doua echipă a Timişoarei, după Ştiinţa (Poli), care tocmai promovase;
CSM Cluj - formaţie care a rezultat în vara anului 1960 din fuziunea celor două echipe feroviare clujene, Rapid (locul 7 în sezonul precedent) şi CFR Cluj (locul 8), în încercarea de a crea la Cluj o puternică echipă muncitorească, în contrapondere la Ştiinţa ("U"), care juca atunci în categoria (divizia) A;
Gloria Bistriţa - echipă mutată din seria I, unde ocupase locul 9 în sezonul precedent. În seria a III-a nu avea însă să reziste;
AMEFA - locul 9 în sezonul 1959-1960, era a doua echipă a Aradului la momentul respectiv, după UTA, care juca în prima divizie;
CSM Reşiţa - echipă mutată din seria a II-a, unde ocupase locul 11 în campionatul precedent;
Aurul Brad - nou promovată, câştigătoarea grupei de baraj de la Ploieşti;
Mureşul Târgu Mureş - formaţie rezultată în vara anului 1960 prin fuziunea dintre Voinţa Târgu Mureş, câştigătoarea grupei de baraj de la Arad, şi CS Târgu Mureş, ultima clasată în seria a III-a, sezonul 1959-1960. Fuziunea avea drept scop crearea unei echipe puternice de fotbal în Târgu Mureş;
Dinamo Săsar - echipă clasată pe locul 2 în grupa de baraj de la Arad. Prin promovarea sa, Baia Mare devenea singurul oraş cu două reprezentante în competiţie. A fost marea surpriză a campionatului 1960-1961, în special în tur, când a deţinut pentru multe etape fotoliul de lider al seriei. După un an, echipa avea să fie mutată la Satu Mare, cu numele Asociaţia Sportivă Muncitoresc-Dinamovistă (ASMD) Satu Mare;
Arieşul Turda - campioana regiunii Cluj a ratat promovarea după barajul de la Arad, unde s-a clasat ultima, dar a beneficiat de locul liber lăsat de fuziunea celor două echipe clujene, Rapid şi CFR, pentru a participa în competiţie.
ASA Sibiu, Chimia Făgăraş, Gaz Metan Mediaş şi Tractorul Or. Stalin (Braşov) au fost mutate în seria a II-a pentru sezonul 1960-1961.
Pe regiuni administrativ-teritoriale, aşa cum erau ele în 1960, distribuţia era următoarea:
Regiunea Maramureş: CSM Baia Mare, Dinamo Săsar, Recolta Carei;
Regiunea Crişana: CS Oradea;
Regiunea Banat: AMEFA, CFR Timişoara, CSM Reşiţa;
Regiunea Hunedoara: Jiul Petroşani, Aurul Brad;
Regiunea Cluj: CSM Cluj, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Arieşul Turda, Gloria Bistriţa;
Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară: Mureşul Târgu Mureş.

Rezultatele turului de campionat au fost următoarele:

Etapa 1, 4 septembrie 1960
AMEFA – CSM Reşiţa 1-1 (0-1)
Dinamo Săsar – Recolta Carei 3-0 (2-0)
Arieşul Turda – Jiul Petroşani 0-0
Industria Sârmei Câmpia Turzii - CS Oradea 3-0 (0-0)
Gloria Bistriţa – CSM Cluj 0-1 (0-1)
Aurul Brad – CSM Baia Mare 3-2 (1-1)
Mureşul Târgu Mureş – CFR Timişoara 2-0 (1-0)
Etapa 2, 11 septembrie 1960
Recolta Carei – Gloria Bistriţa 2-0 (0-0)
CSM Reşiţa – Arieşul Turda 0-1 (0-1)
CS Oradea – Mureşul Târgu Mureş 3-3 (1-2)
CSM Cluj – Aurul Brad 1-0 (1-0)
Jiul Petroşani – Industria Sârmei Câmpia Turzii 1-1 (0-0)
CFR Timişoara – Dinamo Săsar 2-0 (2-0)
CSM Baia Mare – AMEFA 0-1 (0-0)
Etapa 3, 18 septembrie 1960
Dinamo Săsar – CSM Reşiţa 4-0 (1-0)
Industria Sârmei Câmpia Turzii – CFR Timişoara 2-1 (0-1)
Recolta Carei – Aurul Brad 1-1 (1-0)
Arieşul Turda – CSM Baia Mare 2-0 (1-0)
CS Oradea – AMEFA 4-0 (1-0)
Jiul Petroşani – CSM Cluj 5-0 (3-0)
Mureşul Târgu Mureş – Gloria Bistriţa 0-0
Etapa 4, 25 septembrie 1960
Aurul Brad – CS Oradea 0-1 (0-0)
Arieşul Turda – CSM Cluj 1-2 (1-0)
CSM Reşiţa – Industria Sârmei Câmpia Turzii 2-1 (1-1)
Gloria Bistriţa – Jiul Petroşani 1-2 (1-1)
AMEFA – Mureşul Târgu Mureş 3-2 (2-2)
CFR Timişoara – Recolta Carei 1-1 (0-0)
Dinamo Săsar – CSM Baia Mare iniţial amânat, apoi 0-0
Etapa 5, 2 octombrie 1960
CSM Baia Mare – CFR Timişoara 1-0 (1-0)
Recolta Carei – AMEFA 1-1 (0-0)
CSM Cluj – Dinamo Săsar 1-3 (1-1)
Industria Sârmei Câmpia Turzii – Arieşul Turda 3-3 (0-1)
Gloria Bistriţa – CSM Reşiţa 2-2 (0-2)
CS Oradea – Jiul Petroşani 4-1 (2-0)
Aurul Brad – Mureşul Târgu Mureş 1-2 (1-2)
Etapa 6, 9 octombrie 1960
Industria Sârmei Câmpia Turzii – Gloria Bistriţa 5-1 (0-1)
Dinamo Săsar – Aurul Brad 2-1 (1-1)
Arieşul Turda – CS Oradea 2-0 (1-0)
Jiul Petroşani – CFR Timişoara 2-0 (0-0)
Mureşul Târgu Mureş – Recolta Carei 0-1 (0-1)
CSM Reşiţa – CSM Baia Mare 0-1 (0-1)
AMEFA – CSM Cluj 0-0
Etapa 7, 16 octombrie 1960
Dinamo Săsar – Jiul Petroşani 0-0
Mureşul Târgu Mureş – Industria Sârmei Câmpia Turzii 4-1 (1-0)
Recolta Carei – CSM Baia Mare 0-2 (0-1) – s-a jucat la Baia Mare
Gloria Bistriţa – Aurul Brad 2-1 (0-0)
CFR Timişoara – CSM Cluj 4-2 (2-2)
Arieşul Turda – AMEFA 2-1 (1-0)
CSM Reşiţa – CS Oradea 1-0 (0-0)
Etapa 8, 23 octombrie 1960
Aurul Brad – Industria Sârmei Câmpia Turzii 0-0
AMEFA – Jiul Petroşani 0-1 (0-0)
CSM Cluj – Mureşul Târgu Mureş 0-0
Recolta Carei – Arieşul Turda 0-0
CSM Baia Mare – Gloria Bistriţa 1-0 (1-0)
CFR Timişoara – CSM Reşiţa 3-0 (2-0)
CS Oradea – Dinamo Săsar 4-1 (3-0)
Etapa 9, 30 octombrie 1960
CS Oradea – CFR Timişoara 1-0 (0-0)
Industria Sârmei Câmpia Turzii – Dinamo Săsar 4-0 (3-0)
Aurul Brad – AMEFA 0-1 (0-1)
CSM Reşiţa – Mureşul Târgu Mureş 1-1 (1-0)
Jiul Petroşani – Recolta Carei amânat, apoi 3-0 (1-0)
CSM Baia Mare – CSM Cluj 4-0 (1-0)
Arieşul Turda – Gloria Bistriţa 3-0 (0-0)
Etapa 10, 6 noiembrie 1960
Mureşul Târgu Mureş – CSM Baia Mare 1-1 (1-1)
CFR Timişoara – Aurul Brad 6-1 (2-1)
CSM Reşiţa – Jiul Petroşani 2-0 (0-0)
Dinamo Săsar – Arieşul Turda 3-0 (1-0)
Industria Sârmei Câmpia Turzii – AMEFA 2-0 (0-0)
Gloria Bistriţa – CS Oradea 0-1 (0-1)
CSM Cluj – Recolta Carei 3-1 (1-0)
Etapa 11, 13 noiembrie 1960
CFR Timişoara – Gloria Bistriţa 4-0 (3-0)
CSM Cluj – Industria Sârmei Câmpia Turzii 2-1 (1-0)
AMEFA – Dinamo Săsar 1-2 (1-0)
Recolta Carei – CSM Reşiţa 2-1 (1-0)
Aurul Brad – Jiul Petroşani 0-2 (0-0)
CSM Baia Mare – CS Oradea 1-0 (0-0)
Mureşul Târgu Mureş – Arieşul Turda 4-1 (3-0)
Etapa 12, 20 noiembrie 1960
Industria Sârmei Câmpia Turzii – Recolta Carei 4-0 (3-0)
Arieşul Turda – CFR Timişoara 1-2 (1-2)
CSM Reşiţa – Aurul Brad 2-0 (1-0)
Dinamo Săsar – Mureşul Târgu Mureş 3-2 (1-1)
Gloria Bistriţa – AMEFA 2-2 (1-1)
CS Oradea – CSM Cluj 3-2 (2-2)
Jiul Petroşani – CSM Baia Mare 0-0
Etapa 13, 27 noiembrie 1960
Gloria Bistriţa – Dinamo Săsar 0-0
CSM Baia Mare – Industria Sârmei Câmpia Turzii 1-0 (1-0)
CS Oradea – Recolta Carei 3-1 (3-0)
CSM Cluj – CSM Reşiţa 1-1 (1-0)
Jiul Petroşani – Mureşul Târgu Mureş 1-1 (0-0)
AMEFA – CFR Timişoara 0-0
Aurul Brad – Arieşul Turda 0-0

Clasamentul turului
1 CSM Baia Mare 17 14-7
2 Jiul Petroşani 17 18-9
3 CS Oradea 17 24-15
4 Dinamo Săsar 17 21-15
5 Industria Sârmei Câmpia Turzii 15 27-15
6 CFR Timişoara 14 23-13
7 Mureşul Târgu Mureş 14 22-16
8 Arieşul Turda 14 16-15
9 CSM Cluj 13 15-23
10 CSM Reşiţa 12 13-17
11 AMEFA 11 11-17
12 Recolta Carei 10 10-22
13 Gloria Bistriţa 6 8-24
14 Aurul Brad 5 8-22

Evident, la alcătuirea clasamentului trebuie să ţinem cont de faptul că în acea perioadă se acordau doar 2 puncte pentru victorie. Golaverajul se calcula de asemenea diferit, nu prin scădere (ca şi astăzi), ci prin împărţire. De exemplu, CSM Baia Mare cu golaveraj 14-7, prin împărţire 2 (iar prin scădere + 7), avea golaveraj mai bun decât CS Oradea cu 24-15, prin împărţire 1,6 (prin scădere + 9)! De fapt, cuvântul golaveraj vine de la "goal average" care înseamnă raportul (fracţia) sau media dintre golurile marcate şi cele primite, spre deosebire de "goal difference", cum folosim azi golaverajul, ca diferenţă dintre cele două.
AMEFA se clasa aşadar abia pe locul 11 la sfârşitul turului și urma să aibă emoţii destul de mari în privinţa retrogradării, în retur, când Gloria Bistrița a încercat să revină în clasament și să se salveze. Totuși, cele două echipe care la sfârșitul turului erau în coada clasamentului, Gloria Bistriţa şi Aurul Brad, nu au mai putut evita retrogradarea la finalul campionatului. Mult mai interesantă a fost bătălia pentru promovare. Încă de la finele turului, nu mai puţin de patru echipe se aflau la egalitate, practic, pe primul loc. Ea avea să se desfășoare până în ultima etapă de campionat, când printr-o răsturnare spectaculoasă și neașteptată de situație, Jiul Petroșani avea să promoveze la golaveraj.
În cele 13 meciuri din tur, antrenorul Gheorghe Albu a folosit 20 de jucători. În meciul de Cupă cu CS Oradea au mai fost utilizați doi jucători care nu au jucat deloc în campionat, deci se poate spune că lotul AMEFA a cuprins 22 de jucători. Echipa standard a turului de campionat 1960-1961 a fost următoarea: Kiss - Juhasz, Dușan, Dodeanu - Jerger, Golovescu - Jurcă, Oroszhegyi, Papiu, Mercea, Ciurugă.
În poartă, Francisc Kiss a fost titular în 12 din cele 13 meciuri, lipsind doar la partida cu Dinamo Săsar, când în locul său a apărat Idul.
Linia de fundași s-a definitivat abia din etapa a 6-a, când a sosit de la UTA Nicolae Dodeanu, folosit apoi în toate jocurile ca fundaș central stânga. Fundaș central dreapta a jucat în toate cele 13 partide Ștefan Juhasz, iar libero Radin Dușan, care a lipsit la un singur meci (la Bistrița). Până la venirea lui Dodeanu, pe postul de fundaș central stânga au mai jucat Soliu (un meci), Golovescu sau Jerger.
La mijloc, cel mai stabil pe postul de half a fost Ioan Jerger, care a jucat 12 meciuri, lipsind doar în prima etapă (acasă cu CSM Reșița). Inițial folosit și ca fundaș sau atacant, el a rămas apoi constant pe poziția de mijlocaș, fiind totodată și executantul loviturilor de pedeapsă. Alături de el au evoluat mai mulți jucători, între care, mai des, Golovescu (8 meciuri), dar și Oroszhegyi sau Mercea, aceștia fiind însă mai des introduși în linia de atac.
În atac, cel mai constant a fost Toma Jurcă, care a evoluat în toate partidele pe postul de extremă dreaptă. Integralist a fost și Papiu, care însă a fost mutat pe diverse poziții în linia de atac, mai des ca inter dreapta sau centru atacant. Oroszhegyi a evoluat la rândul său în 11 meciuri (din totalul de 13), fiind jucătorul cel mai ”mutat” de pe o poziție pe alta în linia de atac și uneori chiar la mijloc. Fostul internațional și campion al României, Andrei Mercea, a jucat în 12 partide, lipsind chiar la ultima (acasă cu CFR Timișoara). Au fost ultimele sale apariții la AMEFA, evoluând atât în atac, îndeosebi ca inter stânga, cât și la mijloc; din retur n-a mai jucat. Postul cel mai ”deficitar” a fost cel de extremă stângă, unde, mai frecvent, a evoluat Ciurugă (6 meciuri). Au mai fost încercați Honig (4 jocuri) și juniorul Kishazi (3 jocuri). Și alți jucători au mai evoluat în atac în anumite jocuri, de exemplu Nedelcu (4 meciuri), Ristin (4 meciuri), Dibaczi (3 meciuri), Hess (2 meciuri), Ciobota (1 meci).
În general, atacul a dat cel mai slab randament, dovadă numărul scăzut de goluri marcate, doar 11 în cele 13 partide de campionat. În 5 meciuri AMEFA nu a înscris. În aceste condiții, golgeterul turului a fost Jurcă, cu 3 goluri (toate în deplasare!), urmat de Mercea și Papiu cu câte 2 goluri, în vreme ce Nedelcu, Ciurugă, Dușan și Jerger au marcat fiecare câte un gol (cel al lui Jerger a fost din penalty).
Să mai remarcăm și faptul că mai mult de jumătate de goluri (6) au fost înscrise în deplasare și că, de altfel, în deplasare s-au obținut chiar mai multe puncte decât pe teren propriu! Au fost, e adevărat, și mai multe partide în deplasare (7).
Oricum, per ansamblu, AMEFA a făcut un tur submediocru de campionat, cu rezultate contradictorii, mai degrabă slabe. A obținut doar 3 victorii, dintre care doar una pe teren propriu, 3-2 cu Mureșul Târgu Mureș. În deplasare a câștigat la Baia Mare (rezultatul cel mai surprinzător) și la Brad (ultima clasată) cu același scor, 1-0. Celelalte puncte se datorează celor 5 rezultate de egalitate, ”specialitatea casei”, doar Mureșul Târgu Mureș având mai multe egaluri în tur (6). Dintre rezultatele de egalitate, două pot fi considerate drept ”pozitive”, respectiv cele înregistrate în deplasare, la Carei și la Bistrița, două dintre contracandidatele la evitarea retrogradării. Celelalte trei sunt mai degrabă semieșecuri, fiind obținute pe teren propriu, unde AMEFA ar fi trebuit să se impună în fața unor echipe de mijlocul clasamentului (CSM Reșița, CSM Cluj și CFR Timișoara). Cele mai slabe rezultate au fost însă, evident, cele 5 înfrângeri, din care 2 ”acasă”, ce-i drept, cu echipe de pe primele locuri (Jiul Petroșani și Dinamo Săsar). În deplasare, AMEFA a pierdut la Oradea, Turda și Câmpia Turzii, mai greu de digerat prin prisma scorului (0-4) fiind înfrângerea de la Oradea, unde arădenii au totuși scuza că au jucat cu un om în minus aproape tot meciul, Jurcă accidentându-se în min. 10 (schimbările nu erau permise).
Rezultatele nu i-au mulțumit probabil pe cei din conducerea clubului, astfel că antrenorul Gheorghe Albu (fostul fundaș ”de fier” al naționalei României în anii 30) a părăsit echipa în pauza de iarnă, fiind înlocuit de Francisc Dvorzsak, un alt mare fost jucător al AMEFA din perioada interbelică.

vineri, 2 octombrie 2015

Prima înfrângere pe teren propriu: AMEFA - AS Borșa 3-4 (0-2)

Pe stadionul CMC, duminică, 27 septembrie, de la ora 16.30, pe o ploaie slabă, AMEFA a primit vizita echipei AS Borșa, una dintre codașele clasamentului. În ciuda așteptărilor mari și a calculelor hârtiei care sugerau o victorie facilă a gazdelor, AS Borșa a câștigat surprinzător dar meritat un meci în care jucătorii de la AMEFA au dezamăgit (iarăși).
Antrenorul Radu Mureșan i-a trimis în teren pe următorii: Tudor Herlea - Marius Someșan (46 Daniel Șinca, 76 Lucian Macri), Eugen Ciobanu, Andrei Kökeinyesdi, Emil Trifan - Raul Tat, Rareș Ciprian Câmpan, Lucian Dodea, Horea Ionuț Meleg (65 Radu Neag) - Cosmin Gorga (78 Robert Rus), Rareș Suciaghi.
Rezerve neutilizate: Vlad Pop și Alexandru Solomon.
Pe banca tehnică au mai stat: Raularian Rusu, Răzvan Bătinaș, Sabin Nicula și Ionuț Rus.
Cartonașe galbene: Lucian Dodea (77), Eugen Ciobanu (90+3) -  Cosmin Andrei Costa (67).
La meci au asistat circa 50 de spectatori, dintre care jumătate au fost suporteri ai gazdelor iar jumătate ai oaspeților, ambele tabere manifestându-se destul de gălăgios.


Încă din prima repriză a fost destul de clar că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, AS Borșa dând o replică foarte viguroasă și evoluând, în ansamblu, mai bine decât AMEFA. Gazdele au avut relativ puține acțiuni de poartă și doar două ocazii mai mari, prin Rareș Suciaghi (min. 19), cînd a driblat și portarul dar a intrat în unghi închis și nu a mai putut finaliza, și prin Lucian Dodea (min. 21), care a șutat senzațional de la 25 de metri la vinclu, mingea lovind ambele bare, refuzând însă să intre în poartă.
De cealaltă parte, AS Borșa și-a arătat ”colții” în special în a doua parte a primei reprize, defensiva gazdelor folosind eficient (până la un punct) tactica ieșirii la offside. În minutul 32, Tudor Herlea a avut o intervenție salutară la lovitura liberă executată de Marian Silaghi iar în minutul 37 arbitrul nu a acordat penalty pentru oaspeți la intervenția aceluiași Tudor Herlea. Peste un singur minut însă, după o bâlbâială în defensiva celor de la AMEFA, Roberto Varga a recuperat mingea și a șutat cu sete de la marginea careului: 0-1. În minutul 43, tactica ieșirii la offside a fost dejucată de cei de la AS Borșa, iar Vasile Teglaș a scăpat singur cu portarul pentru a majora diferența: 0-2.

Repriza secundă a fost mult mai animată. AMEFA a renăscut și a egalat în doar câteva minute. În minutul 53, Cosmin Gorga l-a lansat perfect pe Rareș Suciaghi în careu și acesta a redus din handicap: 1-2. În minutul 55, același Cosmin Gorga a șutat din lateral stânga, portarul a respins în față, iar Rareș Suciaghi, pe fază, a punctat: 2-2.
Cu AMEFA ”pe val”, toată lumea a așteptat golul trei dar acesta n-a mai venit (din partea gazdelor). În minutul 63, după un corner, Raul Tat a trimis cu capul imprecis, deși era singur în centrul careului. În minutul 64, Rareș Ciprian Câmpan l-a deschis în careu pe Horea Ionuț Meleg dar acesta, singur cu portarul, a trimis în afara cadrului porții. Peste cinci minute a avut loc o fază aproape identică, doar că Raul Tat era în postura de a finaliza, dar a trimis în bară. În minutul 73, Rareș Suciaghi i-a pasat lui Cosmin Gorga în careu, acesta a lobat portarul, dar mingea a trecut peste poartă. După această fază, AS Borșa a făcut o schimbare interesantă de jucători, portarul Tudor Negreanu, accidentat, fiind trimis pe teren, ca jucător de câmp, locul său în poartă fiind luat de mijlocașul Andrei Sebesi.
Cum ocaziile se răzbună, în minutul 75, noul intrat la oaspeți, Cosmin Andrei Costa, a reușit o incursiune solitară pe partea stângă, încheiată cu un șut norocos, lângă bară: 2-3.
AMEFA s-a străduit iarăși să egaleze și a reușit acest lucru în minutul 86, când Rareș Suciaghi a reușit hat-trick-ul, finalizând din careu după ce a primit o pasă ideală de la Rareș Ciprian Câmpan.
Culmea e că cei care au părut mai nemulțumiți de rezultatul de egalitate au fost oaspeții, care au forțat victoria în minutele de prelungire. După o primă intervenție discutabilă a lui Eugen Ciobanu la Marian Silaghi în minutul 90, o a doua intervenție a aceluiași Eugen Ciobanu asupra fostului portar Tudor Negreanu, în careu, s-a soldat cu penalty pentru oaspeți, transformat de Marian Silaghi. Era al treilea minut de prelungire și nu mai era timp pentru încă o revenire.

AMEFA a făcut un meci slab, evidențiindu-se încă odată problemele pe care echipa le are, în special pe flancuri, dar și neînțelegerile dintre jucători, care au atins o culme a penibilului în minutul 72, când doi fundași s-au certat între ei în așa hal încât a trebuit să intervină arbitrul. AS Borșa a avut și noroc, în special între minutele 60 și 75, când AMEFA a avut o suită de ocazii mari, pe care nu le-a fructificat, în schimb adversarii au punctat dintr-o fază care nu anunța nimic. Totuși, jocul mai bun din prima repriză și ambiția demonstrată la final face ca această victorie să fie una meritată.
A arbitrat o brigadă din Câmpia Turzii, aceeași ca și la meciul precedent de pe teren propriu, avându-l la centru pe Sergiu Cosmin Jucan, iar asistenți au fost Florin Rișcău și Simion Marius Covaci. Observatorul partidei a fost domnul Gabriel Mocean (Câmpia Turzii).
Pentru AMEFA, următoarea partidă va fi  duminică, 4 octombrie, de la ora 16, cu ACS Aghireșu, în deplasare.

duminică, 27 septembrie 2015

Rezultatele etapei a patra. Azi, etapa a 5-a: AMEFA - AS Borșa, de la ora 16.30

În etapa a patra a Campionatului Județean Cluj, Zona Cluj, s-au înregistrat următoarele rezultate:
Unirea II Jucu - Progresul Vlaha 5-2 (2-0)
Voința Pata - Avântul Bradu Luna de Sus 6-3 (2-3)
Progresul Sânnicoară - Viitorul Răscruci 2-6 (1-4)
Inter Dezmir - AMEFA 3-2 (1-1)
AS Borșa - Viitorul Gârbău 7-2 (3-2) - meci întrerupt în min. 60, probabil va fi omologat 3-0
ACS Aghireșu - Iris Cluj-Napoca 2-2 (1-1)
Viitorul Dezmir - Viitorul Sânpaul 3-4 (2-2)
În clasament, Inter Dezmir s-a desprins în postura de lider solitar cu 12 puncte, fiind urmată de Viitorul Răscruci cu 10p, Viitorul Sânpaul, Unirea II Jucu și Viitorul Dezmir cu 9 puncte. AMEFA a coborât pe locul 6, cu 7 puncte.
Etapa de azi programează câteva meciuri interesante, între care se remarcă duelul primelor două clasate, Viitorul Răscruci - Inter Dezmir, precum și meciul Viitorul Sânpaul - Unirea II Jucu. Celelalte partide sunt:
Iris Cluj-Napoca - Viitorul Dezmir
Viitorul Gârbău Sat - ACS Aghireșu
Avântul Bradu Luna de Sus - Progresul Sânnicoară
Progresul Vlaha - Voința Pata
AMEFA va juca pe teren propriu (stadionul CMC) de la ora 16.30 cu AS Borșa, echipă clasată pe locul 10, având o singură victorie, cea din etapa anterioară cu Viitorul Gârbău Sat. Prin prisma rezultatelor de până acum, AMEFA pornește favorită. În deschidere, de la ora 14, va avea loc un meci de liga a 4-a, Viitorul Feleacu - Arieșul Mihai Viteazu.

joi, 24 septembrie 2015

Cu picioarele pe pământ: Inter Dezmir - AMEFA 3-2 (1-1)

Duminică, 20 septembrie, vremea s-a schimbat dramatic exact înainte de partida derby de la Dezmir, unde AMEFA a înfruntat liderul la zi, Inter Dezmir. Pe ploaie și furtună, AMEFA a cunoscut pentru prima dată gustul înfrângerii în acest campionat, după un meci foarte slab, clar influențat de condițiile meteo dar și de calitatea terenului.
AMEFA a jucat cu: Paul Șofron - Daniel Șinca (46 Vlad Pop), Eugen Ciobanu, Andrei Kökeinyesdi, Marius Someșan (66 Claudiu Miria) - Raul Tat (68 Horea Ionuț Meleg), Rareș Ciprian Câmpan, Lucian Dodea, Emil Trifan - Cosmin Gorga, Rareș Suciaghi. Rezerve neutilizate: Tudor Herlea și Lucian Macri. Arbitrajul a fost asigurat de o brigadă din Cluj-Napoca, cu Bogdan Iuliu Popa la centru, Anghel Todea și Rareș Gădălean - asistenți. Observatorul partidei a fost domnul Ovidiu Fărăgău (Cluj-Napoca). Cartonaș galben (la AMEFA): Raul Tat (min. 17).

AMEFA a dominat teritorial partida, dar gazdele au știut să profite de puținele șanse de gol pe care le-au avut pentru a obține cele trei puncte. Inter Dezmir a avut și șansa de partea ei. În minutul 15, Lucian Moldovan a executat un corner de pe partea dreaptă, mingea a avut o traiectorie dubioasă, fiind purtată de o rafală de vânt în poartă, Paul Șofron fiind depășit. Din acest moment, gazdele au jucat și mai economicos iar AMEFA a încercat să construiască. În minutul 28 un jucător al gazdelor a comis henț în careu dar arbitrul n-a fluierat. Abia în minutul 43, Emil Trifan a reușit să-și depășească adversarul și să centreze perfect în fața porții, de unde Rareș Suciaghi a reluat în poartă: 1-1.

Repriza a doua s-a desfășurat sub aceleași auspicii. AMEFA a atacat mai mult dar cei de la Inter s-au apărat bine și au contraatacat de câteva ori periculos. În minutul 65, după un astfel de contraatac, purtat pe partea stângă, un jucător al gazdelor s-a desprins, a șutat la colțul lung, Paul Șofron a respins în lateral, de unde Sergiu Gorgan, nemarcat, a reluat în poartă. Speranțele de egalare s-au năruit în minutul 83, când o minge aruncată la întâmplare în față a fost respinsă greșit de Claudiu Miria, care l-a pus în poziție ideală de gol pe același Sergiu Gorgan iar acesta nu a ratat: 3-1. În ultimul minut din cele trei de prelungire a partidei, Cosmin Gorga i-a pasat lui Rareș Suciaghi, iar acesta a driblat mai mulți fundași și portarul și a stabilit scorul final: 3-2.


A fost însă doar o palidă consolare după un meci în general slab, în care majoritatea jucătorilor de la AMEFA au evoluat sub așteptări. Următoarea partidă va fi duminică, 27 septembrie, de la ora 16.30, pe teren propriu, cu AS Borșa.