duminică, 12 iulie 2026

Tot meciul în dublă inferioritate: Someșul II Gilău - AMEFA 12-1 (4-1)

Unul dintre cele mai rușinoase episoade din istoria AMEFA s-a petrecut duminică, 31 mai 2026, la meciul cu Someșul II Gilău, jucat în deplasare, pe terenul din Florești, cu începere de la ora 19, pe o vreme foarte bună pentru fotbal. După ce în etapa precedentă, AMEFA s-a prezentat cu doar 11 jucători, deci fix de o echipă, fără nici un fel de rezerve (și fără portar de meserie), la acest meci AMEFA a venit cu portar (Paul Șofron), dar doar cu 8 jucători de câmp, în total 9 jucători, care au fost nevoiți să joace în dublă inferioritate (cu doi oameni în minus) cele 90 de minute în fața gazdelor de la Someșul II Gilău. Mai mult decât atât, la sfârșitul primei reprize s-a accidentat Andrei Lakatos, care a fost mai mult de formă pe teren în repriza secundă, fapt care a făcut ca AMEFA să joace de fapt în 8 (opt) în ultimele 45 de minute, ceea ce s-a materializat și pe tabelă, unde scorul a luat proporții, de la 4-1 (la pauză) la 12-1 (la final). Putea fi și mai rău, fiindcă gazdele au mai avut cel puțin încă 10 ocazii clare de a marca, dar și AMEFA a avut o ocazie, poate cea mai mare, fiindcă a ratat un penalty în minutul 73, prin Mihai Mihăiceanu, la scorul de 9-1.

Deci mai mult de 20 de jucători din lotul AMEFA au avut altceva mai bun de făcut decât să vină la meci, fapt care s-a datorat mai multor cauze: a fost un week-end prelungit (ziua de luni, 1 iunie, era de asemenea zi liberă), au fost mulți plecați în țară sau în străinătate, sau la nunți și alte evenimente. Mai este și o altă cauză, care trebuie scrisă totuși negru pe alb: pe mulți dintre jucători îi doare exact în cot de soarta echipei. Sunt unii care, poate cu un mic efort, ar fi putut ajunge la meci la ora 19. Dar n-au considerat că merită acel efort. Sau, după ce s-au lămurit că nu vom fi decât 10 sau 11, n-au vrut să vină să joace în inferioritate sau din nou fără rezerve.

Bineînțeles, cei 9 prezenți nu au nici o vină, și este meritul lor și trebuie felicitați că au acceptat totuși să joace în condițiile în care era clar că aveau de depus un efort uriaș, și vor fi ”răsplătiți” cu o înfrângere la un scor de maidan, așa cum s-a și întâmplat. Tot interesant ar fi de remarcat faptul că două treimi din cei 9 prezenți la AMEFA au 40 de ani sau mai mult: Paul Șofron, Mirel Mureșan, Mihai Mihăiceanu, László Dénes, Rareș Ciprian Câmpan și Cristi Cifor. Practic, fără acești ”veterani”, AMEFA nu ar fi putut evolua în acest meci, ceea ce ar fi fost o rușine chiar și mai mare.

Și dacă tot am ajuns aici, să-i menționăm integral pe cei care au jucat pentru AMEFA: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Mirel Mureșan, Mihai Mihăiceanu - Hamza Tnani, Rareș Ciprian Câmpan, Mihnea Jurca - Cristi Cifor. Alături de echipă a mai fost Raularian Rusu.

AMEFA (în roșu-negru), brigada de arbitri și Someșul II Gilău înainte de startul partidei. Foto: Raularian Rusu

Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Ioachim Blaga la centru, ajutat de asistenții George Bogdan Vieriu și Andrei Iulian Laza. Observator din partea AJF a fost domnul Tudor Horea Punteaș (Cluj-Napoca). Ar mai fi de spus că arbitrii au fost înțelegători, și nu au acordat cartonașe, mai ales că au fost unele momente de frustrare care ar fi putut fi ”taxate”.

La un astfel de scor, nici nu mai merită să descriem meciul. Gazdele au atacat permanent, AMEFA a încercat să limiteze dezastrul și câte ceva pe contraatac. Scorul s-a deschis repede, încă din minutul 5, iar în minutul 7 era deja 2-0. A urmat 3-0 în minutul 15 și 4-0 în minutul 19. La scorul de 4-0, cei de la Someșul II Gilău au mai redus din turația motoarelor, iar în a doua parte a primei reprize nu au mai înscris nici un gol, deși au mai avut ocazii. AMEFA a mai ieșit câte un pic din propria jumătate, iar chiar în ultimul minut al primei reprize a reușit să înscrie. Hamza Tnani a avut o cursă pe partea dreaptă, i-a întors lui Rareș Ciprian Câmpan, care a găsit o pasă filtrantă, printre fundașii adverși, pentru Cristi Cifor, care a driblat și portarul și a înscris: 4-1 (min. 45).

La pauză, mai ales datorită accidentării destul de serioase a lui Andrei Lakatos, s-a discutat și dacă mai are rost ca partida să continue. AMEFA era practic în opt, și mai era nevoie de încă doi ”accidentați” ca să rămână în 6, și meciul să se încheie, probabil cu scorul de 4-1. Culmea, deși mai mulți jucători de la AMEFA au acuzat dureri și probleme de toate felurile, în cele din urmă decizia a fost ca meciul să se joace până la final, indiferent de scor.

În a doua repriză, în condiții și mai vitrege, și cu ”bateriile” tot mai descărcate, AMEFA a capotat aproape complet. Gazdele au marcat aproape la foc automat, în minutele 52 (5-1), 54 (6-1), 61 (7-1), 63 (8-1) și 68 (9-1). La acest scor, 9-1, am avut din nou o perioadă mai lungă în care Someșul II Gilău nu a înscris, iar AMEFA ar fi putut reduce din diferență. La o pătrundere în careu a lui Cristi Cifor, acesta a fost faultat de unul din fundașii gazdelor (min. 72). Mihai Mihăiceanu a ratat însă, portarul reușind să ghicească colțul și să respingă (min. 73).

Următorul gol a fost totuși din penalty, însă la poarta AMEFA. Chiar portarul de la Someșul II Gilău a executat și a înscris: 10-1 (min. 80). Până la final, gilăuanii au mai înscris de două ori, în minutele 82 și 85. S-a terminat așadar 12-1, un scor greu de digerat pentru AMEFA, dar absolut firesc, în raport cu ceea ce s-a întâmplat pe teren.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu