duminică, 24 mai 2026

Meci decis din primele minute: AMEFA - Minerul Aghireșu 5-0 (4-0)

După două săptămâni de pauză, cauzate de faptul că în etapa a 17-a AMEFA a stat, în 10 mai s-a revenit pe gazon pentru meciul cu Minerul Aghireșu, ultima clasată, echipă fără niciun punct în actuala stagiune. Simțind miros ”de sânge”, mai mulți jucători de la AMEFA, absenți în etapele trecute (când prezența lor ar fi putut conta mai mult), au venit la joc și astfel echipa oaspete a fost ”spulberată” cu 5-0. Partida s-a jucat de la ora 18 pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, pe o vreme minunată, iar în minutul 10 era cam rezolvată treaba, gazdele conducând deja cu 2-0. Gazdele au redus treptat turația ”motoarelor”, așa că scorul s-a păstrat în limite decente, iar jocul a devenit ceva mai echilibrat spre final.

AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron - János Szabó, Eugen Ciobanu, Mihai Mihăiceanu, Robert Rus (59 Pavel Podosu) - László Dénes (59 Amin Rizki), Rareș Ciprian Câmpan (46 Mihnea Jurca), Sebastian Chiș (65 Andrei Lakatos) - Rareș Suciaghi, Adrian Blendea, Darian Soporan. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi, Mirel Mureșan, Victor Iovănescu și mai mulți studenți de la Facultatea de Geografie.


AMEFA (în roșu-negru), brigada de arbitri și Minerul Aghireșu (în albastru) înainte de startul partidei. Foto: Raularian Rusu


Lotul AMEFA cu puțin înainte de startul partidei. Foto: Raularian Rusu.

Meciul a fost arbitrat de Sergio Turc la centru, ajutat de asistenții Darius Bota și Luca Câmpian (toți din Cluj-Napoca). Observator din partea AJF a fost domnul Mihai Mureșan. 

Jocul a început în nota de dominare a gazdelor, care au luat conducerea încă din primele minute. La o acțiune pe partea stângă, Darian Soporan a pătruns în careu și a fost faultat de un fundaș advers (min. 4). Același Darian Soporat a transformat penalty-ul: 1-0 (min. 5).

Doar câteva minute mai târziu, Adrian Blendea a recuperat o minge aproape de linia de fund a terenului pe partea stângă, a întors la Darian Soporan, iar acesta a șutat înșelător din colțul careului mare, la colțul lung, traiectoria mingii păcălindu-l pe portarul advers: 2-0 (min. 10).

După acest început în forță, AMEFA a mai redus din intensitatea atacurilor, dar ocaziile au continuat să apară, preponderent la poarta celor din Aghireșu. În min. 23, un șut al lui Darian Soporan a fost blocat de mâna unui apărător advers, iar arbitrul a arătat din nou penalty. De data aceasta, portarul a apărat lovitura de pedeapsă executată de același Darian Soporan (min. 24).

Peste câteva minute însă, Rareș Ciprian Câmpan l-a lansat pe Darian Soporan pe partea stângă, iar acesta și-a definitivat hat-trick-ul cu un șut precis la colțul lung: 3-0 (min. 33). 

Rareș Suciaghi a ratat o mare oportunitate, fiind blocat de un fundaș în ultima clipă, mingea ricoșând în bară (min. 36), dar aproape imediat diferența de pe tabelă s-a mărit, de data aceasta la o fază pe banda dreaptă. Adrian Blendea i-a pasat perfect lui János Szabó, infiltrat în careu printre fundașii de la Aghireșu, iar acesta a finalizat cu un șut fără preluare, la colțul lung: 4-0 (min. 38).

La pauză se poate spune că lucrurile erau lămurite în privința câștigătoarei, mai rămânea de văzut doar care era scorul final. 

În a doua repriză, deși au fost multe șanse de gol, chiar de ambele părți, s-a mai înscris o singură dată. Eugen Ciobanu a combinat cu Rareș Suciaghi, acesta l-a lansat pe Darian Soporan în careu, printre fundași, și Darian a trimis pe lângă portar, marcând al patrulea său gol în acest meci și aducând scorul la 5-0 (min. 71).

Scorul ar fi putut fi și mai mare, dar a lipsit concentrarea la finalizare, iar la acest scor unii jucători au devenit mai individualiști decât era cazul, fiecare dorind să-și treacă numele pe lista marcatorilor. Rezultatul a fost că nu s-a mai înscris. Oaspeții au avut și ei niște oportunități de a puncta, măcar golul de onoare, dar n-a fost să fie.

Una peste alta, această victorie a venit la timp pentru a ridica un pic moralul echipei înainte de ultimele meciuri ale sezonului 2025-2026, foarte grele, la Vlaha (în deplasare), cu Viitorul Gârbău (acasă), respectiv cu Someșul II Gilău (în deplasare). Doar în ultima etapă, acasă cu Recolta Frata, este posibil ca AMEFA să aibă un meci ceva mai ușor. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu