ACS Vasile Moga Apahida este liderul autoritar al Ligii a 5-a, zona Cluj, grupa 1, având 11 victorii din tot atâtea meciuri disputate până duminică, 22 martie, când a jucat în deplasare cu AMEFA. Era așteptată o a 12-a victorie, însă surpriza s-a produs: AMEFA a obținut un egal, 1-1, deși a jucat aproape toată repriza secundă cu un om în minus, după eliminarea lui László Dénes! Mai mult, golul egalizator al gazdelor, înscris de Rareș Suciaghi pe contraatac a venit când AMEFA era deja în inferioritate numerică. Oaspeții au luat cu asalt poarta lui Tudor Muntean în ultimele 30 de minute, dar AMEFA a rezistat cu bine asediului, până la final.
Meciul s-a disputat pe nocturnă, de la 19.30, pe terenul 2 al Parcului Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, pe o vreme bună pentru fotbal.
AMEFA a jucat cu: Paul Șofron (46 Tudor Muntean) - Horațiu Moldovan (46 János Szabó), Pavel Podosu, Emil Trifan, Mihai Mihăiceanu - Vlad Miron (66 Sebastian Chiș), Rareș Suciaghi, László Dénes, Darian Soporan (90+4 Denis Alexandru), Hamza Tnani (46 Andrei Lăpădatu) - Mihnea Jurca. Antrenor-jucător: Emil Trifan. Rezerve neutilizate: Andrei Lakatos, Cătălin Duma, Paul Duma, Bogdan Puskas. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi, Romeo Dumitriu și un grup de suporteri de la Facultatea de Geografie.

AMEFA (în roșu-negru), brigada de arbitri și ACS Vasile Moga Apahida înainte de startul partidei. Foto: Raularian Rusu
Meciul a fost arbitrat de Paul Călin Toșa (la centru), ajutat de Johnny Mosor și Ștefan Șleapcă - asistenți (toți din Cluj-Napoca). Observator din partea AJF a fost domnul Tudor Horea Punteaș (Cluj-Napoca).
Cartonașe galbene: Andrei Lăpădatu (min. 90+3), respectiv Adrian Tomescu (min. 7), Alexandru Daradics (min. 62) și Marius Vasile Nechifor (min. 88).
Cartonaș roșu: László Dénes (min. 54).
Toată lumea aștepta un joc la îndemâna echipei oaspete. Cu toate acestea, Apahida nu a început în forță, ci mai degrabă am asistat la o perioadă de tatonare și la un joc parcă de așteptare din partea oaspeților, care nu s-au grăbit deloc în a își impune valoarea superioară pe teren. Conduși foarte bine la mijloc de fostul jucător al AMEFA, Horațiu Brici, apahidenii s-au mulțumit să mențină o posesie prelungită în prima jumătate de oră, ajungând destul de rar la poarta apărată de Paul Șofron. AMEFA a închis bine culoarele și i-a forțat pe adversari să încerce șuturi de la distanță sau soluții fanteziste, care nu au dat roade. Pe de altă parte, deși AMEFA avea în plan să dea replica pe contraatac, acest lucru nu prea s-a întâmplat, contraatacurile find destul de firave și fără finalizare.
Timpul trecea și, încetul cu încetul, se risipea ideea că ACS Vasile Moga Apahida va câștiga la scor. Totuși, după ceva mai bine de jumătate de oră, oaspeții au preluat conducerea. Mai întâi, Paul Șofron a reușit să respingă un șut foarte bun al apahidenilor (min. 32). Dan Vasile Ciotlăuș a executat lovitura de colț rezultată, trimițând mingea direct în poartă, cu destul noroc: 0-1 (min. 33).
După gol, echipa din Apahida a mai avut două ocazii mari, un lob peste Paul Șofron care a lovit bara (min. 35) și un șut peste poartă din careul mic (min. 36).
Spre finalul reprizei a avut și AMEFA prima ocazie, Darian Soporan trimițând în afara cadrului porții din lateral stânga (min. 45).
Repriza secundă a fost de asemenea dominată de oaspeți, deși AMEFA avea nevoie de gol ca să obțină măcar un egal. Meciul a părut să fie definitiv închis în minutul 54, când László Dénes a fost eliminat destul de ușor (cartonaș roșu direct) pentru un fault considerat grosolan asupra unui adversar. Reluările par să indice că faultul nu a fost atât de dur, iar jucătorul de la Apahida a continuat meciul fără probleme, dovadă că urmările nu au fost atât de grave pe cât păreau la prima vedere. Cert este că AMEFA a rămas în zece oameni, în condițiile în care echipa din Apahida conducea cu 1-0.
Cum se întâmplă de multe ori în astfel de situații, echipa aflată în superioritate numerică s-a relaxat, iar jucătorii de la AMEFA au strâns rândurile, conștienți că altfel vor încasa o bătaie consistentă. N-au trecut decât cinci minute, și AMEFA avea să reușească egalarea, spre surprinderea tuturor: Andrei Lăpădatu l-a angajat frontal, printre fundașii adverși, pe Rareș Suciaghi, care a țâșnit și a finalizat cu un lob frumos peste portarul ieșit în întâmpinare: 1-1 (min. 59).
Abia din acest moment s-a trezit cu adevărat echipa oaspete, care a revenit la cârma jocului și a atacat tot mai furibund, pe măsura ce se apropia sfârșitul jocului. Nu are rost să amintim aici toate ocaziile apahidenilor; au fost atât de multe oportunități de gol, că nu ar ajunge un caiet întreg. A fost aproape în fiecare minut câte o ocazie de gol a echipei din Apahida. AMEFA s-a apărat eroic, portarul Tudor Muntean (intrat la pauză în locul lui Paul Șofron) a avut niște intervenții senzaționale, fundașii de la AMEFA au dus greul, dar au fost susținuți și de mijlocași și inclusiv de vârful de atac Mihnea Jurca, venit și el în sprijinul apărării. A fost și noroc pentru AMEFA, sau ghinion pentru oaspeți, care au ratat inclusiv din poziții clare, din careul mic, de peste tot. Mingea a lovit bara, fundașii, orice, doar că n-a intrat în poartă.
Pe acest fond de dominare absolută a oaspeților și a unui număr uriaș de șanse de gol, AMEFA putea da lovitura în prelungiri, când Andrei Lăpădatu a scăpat singur spre poarta adversă, dar n-a mai avut suflu să finalizeze (min. 90+2).
ACS Vasile Moga Apahida pierde primele puncte în această ediție de campionat, iar AMEFA câștigă nu doar un punct, ci un plus important la moral în perspectiva meciurilor care vin.
Următorul meci pentru AMEFA va fi duminică, 29 martie, de la ora 15, în deplasare cu Viitorul Dezmir. Meciul se va juca pe stadionul Dan Anca din cartierul clujean Gheorgheni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu