AMEFA a obținut prima victorie din acest sezon duminică, 26 octombrie, când, de la ora 15, a întâlnit în deplasare echipa clasată pe ultimul loc în clasamentul grupei 1 a Ligii a 5-a - zona Cluj, Minerul Aghireșu, care până acum nu a reușit să obțină nici măcar un punct în cele 6 etape disputate. Nici AMEFA nu stătea cu mult mai bine, cu două egaluri și trei înfrângeri în primele cinci meciuri, urmate de o pauză în etapa precedentă, când a stat (ca urmare a faptului că în grupa 1 sunt 11 echipe, în fiecare etapă stă câte o echipă). Pauza s-a dovedit un sfetnic bun. În ciuda unor absențe notabile în toate compartimentele, AMEFA a reușit să se impună, chiar dacă desprinderea a venit abia pe final, în ultimele minute ale partidei, beneficiind și de faptul că gazdele au rămas cu un om în minus în ultima jumătate de oră a meciului. Printre absenți s-au numărat și ambii portari din lot, astfel că în săptămâna premergătoare meciului AMEFA a reușit să legitimeze un tânăr portar, Andrei Benkő, student la Facultatea de Geografie, care ultima dată a evoluat la CSM Sighișoara. Meciul a fost și un adevărat derby al ultimelor clasate: în cazul unei înfrângeri, AMEFA ar fi trecut pe ultimul loc în clasament. Dimpotrivă, cu acest succes, AMEFA urcă pe locul 9.
Pe o vreme bună pentru fotbal, AMEFA a evoluat cu: Andrei Benkő - Andrei Lakatos, Eugen Ciobanu, Emil Trifan, Mihai Mihăiceanu - Rareș Ciprian Câmpan (67 László Dénes), Sebastian Chiș (46 Felix Halbedel) - Adrian Blendea (67 Cosmin Hetea), Darian Soporan, Vlad Miron (78 Alex Molnar) - Mihnea Jurca. Antrenor-jucător: Emil Trifan. Alături de echipă a mai fost Raularian Rusu.

AMEFA (în roșu-negru), brigada de arbitri și Minerul Aghireșu (în albastru) înainte de startul partidei. Foto: Raularian Rusu
Meciul a fost arbitrat de Alex-Răzvan Prisăcariu la centru, ajutat de asistenții Mihai Alexandru Jitaru și Vladimir Fonogea (toți din Cluj-Napoca). Observator din partea AJF a fost domnul Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca).
Cartonașe galbene: Fabian Levente István (min. 28), Sorin Călin Mocan (min. 55), Dănuț Costea (min. 75), respectiv Vlad Miron (min. 40) și Eugen Ciobanu (min. 87).
Cartonaș roșu: Fabian Levente István (min. 59).
În prima repriză meciul a fost destul de echilibrat, fapt care s-a reflectat și pe tabelă. AMEFA a părut să înceapă mai bine, având o serie de cornere consecutive, rămase însă fără rezultat. Dimpotrivă, după un astfel de corner, încheiat cu un șut al lui Darian Soporan reținut de portarul advers, acesta a trimis o minge lungă spre Dănuț Costea, care a reușit să treacă de Emil Trifan și de Sebastian Chiș și să-l învingă pe Andrei Benkő cu un șut din apropiere: 1-0 (min. 10).
AMEFA a încercat să dea replica, punând tot mai multă presiune pe poarta adversă. Darian Soporan a reușit o acțiune individuală în banda stângă, a intrat în careu, a schimbat direcția și a fost faultat de fundașul care îl marca. Arbitrul a acordat penalty, transformat de Emil Trifan: 1-1 (min. 20).
Și după golul egalizator, tot AMEFA a avut mai mult posesia, dar gazdele s-au dovedit foarte periculoase pe contraatac. Dănuț Costea, cel mai periculos jucător al gazdelor, a avut șansa de a marca din nou, dar șutul său a ocolit cu puțin poarta (min. 32). La poarta cealaltă, jucătorii oaspeților nu prea au reușit să-și calibreze corect șuturile, care au trecut deseori la mare distanță de buturi. Cea mai mare șansă de gol i-a aparținut lui Vlad Miron, după un corner, acesta reușind o lovitură de cap bine plasată, dar portarul gazdelor a apărat senzațional (min. 38). S-a mai remarcat un șut al lui Rareș Ciprian Câmpan, din poziție bună, în afara cadrului porții (min. 44).
În a doua repriză, ambele echipe s-au străduit să întoarcă jocul în favoarea lor, rezultând un meci pe contre, cu destule faze de poartă. Gazdele au avut o ocazie uriașă, lovitura de cap al lui Dănuț Costea din careu fiind scoasă incredibil de portarul Andrei Benkő (min. 48). Ocaziile se răzbună, spune o vorbă din fotbal. Astfel, AMEFA a preluat conducerea peste doar două minute. Mihai Mihăiceanu l-a deschis pe Vlad Miron în banda stângă, acesta și-a depășit adversarul direct, a intrat în careu și, de pe linia de fund, a centrat în fața porții, de unde Adrian Blendea a reluat din careul mic: 1-2 (min. 50).
La acest scor, Minerul Aghireșu a încercat să iasă mai mult la joc, dar tot AMEFA a părut să controleze mijlocul terenului. Unul din evenimentele decisive din meci s-a petrecut în minutul 59. După un duel mai tare cu Darian Soporan, jucătorul gazdelor, Fabian Levente István a comis un gest nesportiv și a fost eliminat de arbitru, lăsându-și echipa în doar 10 oameni pentru mai mult de 30 de minute, cât mai rămăseseră din meci.
Cert este că această eliminare a întărâtat și mai mult echipa din Aghireșu, care a părut să joace mai bine în 10 decât în 11, asta și fiindcă la AMEFA s-a instalat, prematur, o anumită stare de relaxare. Aceasta s-a vădit și în felul în care au fost tratate unele faze de poartă care, transformate în gol, ar fi încheiat conturile. De exemplu, în minutul 66, după o centrare foarte bună de pe partea stângă, Mihai Mihăiceanu a trimis mingea paralel cu poarta, deși era la doar câțiva metri de aceasta.
Relaxarea a fost destul de repede taxată. La o lovitură liberă de pe partea stângă, mingea a fost trimisă înalt în careu, unde Eugen Ciobanu a intrat în coliziune cu un jucător advers (min. 69). Arbitrul a acordat penalty care, după obișnuitele discuții, a fost transformat de Dănuț Costea: 2-2 (min. 71). Au urmat alte discuții, deoarece portarul Andrei Benkő respinsese mingea, însă a rezultat că aceasta ieșise din poartă (pe lângă bară) printr-un loc pe unde plasa porții era ruptă. Iluzia fusese perfectă, aparent era corner, dar arbitrul a văzut corect și golul s-a acordat.
În superioritate numerică, AMEFA a reluat cu îndârjire atacurile, dar era să o pățească rău de tot. Pe contraatac, gazdele au scăpat de două ori în situații clare de a înscrie și de a prelua astfel conducerea, în minutele 76 și 82, oaspeții scăpând datorită intervențiilor la sacrificiu ale lui Eugen Ciobanu, respectiv Emil Trifan.
În cele din urmă, ofensiva celor de la AMEFA a dat roade. Felix Halbedel a recuperat o minge în apropierea careului advers, a intrat în careu și a trimis plasat, la colțul lung: 2-3 (min. 83). Gazdele încă nu-și reveniseră când AMEFA a mai punctat odată, tranșând definitiv soarta meciului. Același Felix Halbedel (decisiv în acest joc) a recuperat o altă minge, de data aceasta în banda stângă, i-a pasat lui Alex Molnar, aflat în colțul careului mare, iar acesta a trimis un șut plasat la colțul scurt, surprinzându-l pe portarul de la Aghireșu: 2-4 (min. 85).
La acest scor, s-a văzut clar că Minerul Aghireșu ar fi aruncat prosopul, dacă ar fi fost la alt sport. În ultimele minute, oaspeții s-ar fi putut detașa și mai clar, dar Darian Soporan, Felix Halbedel și Emil Trifan (ultimii doi în prelungiri) au ratat șanse importante de a face 5-2.
Oricum, acest succes era foarte important pentru moralul zdruncinat rău de tot al echipei, în perspectiva meciurilor foarte grele care urmează până la sfârșitul turului. Mâine, 2 noiembrie, AMEFA va întâlni pe teren propriu pe Progresul Vlaha, cu începere de la ora 17.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu