luni, 6 octombrie 2025

De data aceasta AMEFA a egalat la ultima fază, din penalty: 2-2 (0-1) pe teren propriu cu Viitorul Dezmir

În cea de-a treia etapă a Campionatului Județean - Liga a 5-a, zona Cluj, grupa 1, AMEFA a întâlnit pe teren propriu, respectiv pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, pe Viitorul Dezmir, echipă care a revenit la vechiul nume, după ce vreo câțiva ani a purtat numele de Ardealul Cluj. În sezonul trecut, Ardealul (actuala Viitorul Dezmir) a câștigat ambele meciuri cu AMEFA, atât acasă, cât și în deplasare, și nu a fost deloc departe de o nouă victorie și în acest joc, disputat duminică, 28 septembrie, cu începere de la ora 17, pe o vreme închisă, cu unele secvențe de ploaie. Viitorul Dezmir a condus chiar cu 2-0 la începutul reprizei secunde, dar AMEFA a revenit pe final și a reușit egalarea din penalty la ultima fază a meciului, în prelungiri, după ce arbitrul refuzase anterior să acorde alte penalty-uri, atât gazdelor, cât și oaspeților. Scorul final, 2-2, este totuși unul echitabil în raport cu desfășurarea partidei.


AMEFA (cu tricouri albe), Viitorul Dezmir (în vișiniu) și brigada de arbitri înainte de startul jocului. Foto: Alexandru Boca.

AMEFA a evoluat cu: Tudor Muntean - Andrei Lakatos (72 János Szabó), Horațiu Moldovan, Mihai Mihăiceanu, Robert Rus - Andrei Nemeș, Rareș Ciprian Câmpan (72 Sebastian Chiș) - Mihnea Jurca, Rareș Suciaghi, Andrei Lăpădatu (75 Mirel Mureșan) - Paul Perșa (2 Cristian Cifor, 46 Vlad Miron). Rezervă neutilizată: László Dénes (bolnav). Antrenor: Emil Trifan (n-a jucat din cauza unei accidentări). Alături de echipă au mai fost: Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi, Alexandru Boca, Romeo Dumitriu, Wally Jambard, Tudor Herlea, Bogdan Puskas.

Meciul a fost arbitrat de Dionisie Doru Matei (Florești) - la centru, ajutat de asistenții Laurențiu Ludovic Stoianovici și Tudor Horea Punteaș (ambii din Cluj-Napoca). Observator din partea AJF a fost domnul Marius Bălan (Cluj-Napoca).

Cartonașe galbene: Andrei Nemeș (min. 28), Rareș Suciaghi (min. 32) și Horațiu Moldovan (min. 85), respectiv Bogdan Paul Goron (min. 20) și Darius Chindriș (min. 30).  

Partida a început cum nu se mai poate mai prost pentru AMEFA, deoarece vârful de atac Paul Perșa ”Ledu” s-a accidentat chiar la prima fază, când a recepționat în plin mingea trimisă de jucătorii oaspeți de la centrul terenului și se pare că va fi indisponibil pentru mai multă vreme. Astfel, AMEFA a trebuit să efectueze o primă schimbare încă din minutul 2, când a intrat Cristi Cifor pe postul de atacant central.

Pe de altă parte, ca și în alte meciuri, AMEFA a avut o perioadă mai bună în prima repriză, în special în prima parte a acesteia, când toate ”motoarele” au fost turate la maxim, pentru ca apoi să se stingă, încetul cu încetul. Surprinzător, în repriza secundă, oaspeții au fost cei care au trecut prin același proces, fapt care a relansat partida și a dat posibilitatea gazdelor să egaleze.

Astfel, în primul sfert de oră mai ales, AMEFA a atacat mai mult și mai serios, având și o ocazie mare prin Andrei Lăpădatu, care n-a reușit să împingă mingea în poarta goală de lângă bară, la o centrare de pe dreapta a lui Mihnea Jurca (min. 6). Cristi Cifor a avut două acțiuni bune în careul advers, rămase însă fără finalizare, iar la o pătrundere a lui Andrei Lăpădatu, acesta a fost dezechilibrat de o intervenție în forță a unui fundaș advers, dar arbitrul nu a considerat că acesta ar fi fost un fault de penalty.

La cealaltă poartă, Viitorul Dezmir a replicat mai mult prin niște șuturi de la distanță, majoritatea aparținând fostului jucător al AMEFA, Darius Chindriș. Cel mai periculos dintre acestea s-a consemnat după o recuperare în treimea adversă, șutul trecând cu puțin pe lângă poartă (min. 20). Portarul AMEFA, Tudor Muntean, a mai avut câteva intervenții precise.

Cert este că de la jumătatea reprizei încolo, acțiunile ofensive ale AMEFA au devenit tot mai rare și și-au pierdut din claritate, în vreme ce oaspeții au pus tot mai mult stăpânire pe mijlocul terenului, lansând atacuri tot mai periculoase. În cele din urmă, după o fază bine lucrată în partea dreaptă și bâlbâită de apărarea AMEFA, Darius Chindriș a reușit să-și ”facă” balonul pe piciorul drept în interiorul careului și să șuteze fără speranță pentru portar la vinclu, la colțul scurt: 0-1 (min. 36).

Replica gazdelor nu s-a lăsat mult așteptată. După o pasă a lui Rareș Ciprian Câmpan, Mihnea Jurca a scăpat singur cu portarul advers, dar acesta i-a aplicat o talpă clară în interiorul careului. Deși Mihnea Jurca a ajuns primul la minge, încercând să-l lobeze pe portar, iar intervenția portarului a fost una incorectă, arbitrul a refuzat să acorde un penalty clar ca lumina zilei pentru echipa gazdă, generând și un val de proteste din partea acestora (min. 40).

În repriza secundă, AMEFA a început hotărâtă să egaleze și a și avut o primă oportunitate prin noul intrat Vlad Miron, care a ales să centreze în loc să șuteze din poziție clară de finalizare (min. 47). Din cornerul rezultat la această fază, oaspeții (!!) au fost cei care au profitat, majorându-și avantajul. E greu de explicat cum o echipă are corner și cealaltă înscrie. Cert este că Vlad Miron a executat scurt lovitura de la colț către Andrei Lakatos, dar l-a prins pe acesta pe picior greșit, oaspeții au recuperat și au lansat contraatacul; Andrei Nemeș a reușit pe moment să oprească acest contraatac, dar a pierdut la rândul său mingea în fața lui Mihai Darius Moldovan, care a trecut în dribling de toată apărarea AMEFA și a finalizat pe lângă Tudor Muntean: 0-2 (min. 48).

Viitorul Dezmir părea despinsă în câștigătoare, AMEFA tocmai traversa un moment de scădere din punct de vedere a moralului, dar oaspeții, deși defilau pe teren, nu au forțat înscrierea unui al treilea gol, deși au avut câteva ocazii destul de bune, pe care le-au ratat cu destulă seninătate și cu sentimentul că meciul e oricum câștigat, o greșeală deseori întâlnită.

Încetul cu încetul, aportul ofensiv al celor de la Viitorul Dezmir a mai scăzut, au mai făcut și unele schimbări, ca să joace toată lumea, și AMEFA a revenit încetul cu încetul în joc, inițial prin niște șuturi de la distanță, care au dat impresia că portarul advers nu e tocmai sigur pe el. Așa s-a înscris și primul gol al gazdelor: Rareș Suciaghi a șutat din afara careului, nu foarte puternic, dar destul de precis, lângă bară, iar portarul dezmirean nu a fost capabil să apere, deși a atins mingea: 1-2 (min. 69).

În ultimele 20 de minute, jocul s-a schimbat complet, AMEFA aruncându-se cu toate forțele asupra porții adverse și ratând câteva ocazii foarte bune de a egala. Este la fel de adevărat că și oaspeții, pe contraatac, puteau să refacă diferența de două goluri în favoarea lor. Cei de la Viitorul Dezmir se pot considera la rândul lor nedreptățiți de arbitraj, deoarece János Szabó (AMEFA) a avut o intrare neglijentă prin alunecare în careu asupra unui jucător advers, și nu s-a acordat penalty (min. 75). 1-1 la penalty-uri clare neacordate.

AMEFA a avut poate cea mai mare oportunitate de a egala în minutul 80, când Mirel Mureșan și Mihai Mihăiceanu, din careul mic, nu au reușit să șuteze cum trebuie la poartă, situația fiind în cele din urmă salvată de portarul advers.

Egalarea a survenit la ultima fază, în al cincilea minut de prelungiri. Andrei Nemeș a trimis o centrare în careu, oaspeții nu au reușit să respingă, Mihnea Jurca s-a accidentat în încercarea de a ajunge la minge, iar un jucător de la Viitorul Dezmir a încercat să se opună unui posibil șut al lui Vlad Miron sau Mihai Mihăiceanu, reușind să-i ”cosească” pe amândoi, cum se spune: doi dintr-o lovitură! Ba chiar trei, dacă-l punem la socoteală și pe Mihnea Jurca, a cărui accidentare pare să fie destul de gravă. Arbitrul n-a mai putut evita acordarea penalty-ului, acesta fiind transformat de Rareș Suciaghi: 2-2 (min. 90+5).

Dacă la primul meci de pe teren propriu, AMEFA a pierdut două puncte, fiind egalată în prelungiri de Unirea Cămărașu, se poate spune că acum roata s-a întors, și AMEFA a câștigat un punct, tot în prelungiri, dar totuși acesta a fost pe deplin meritat după aspectul general al jocului, chiar dacă oaspeții s-au considerat (prea devreme) câștigători.

În următoarea etapă, AMEFA va juca în deplasare cu Voința Pata, duminică, 5 octombrie, de la ora 11.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu