AMEFA a continuat seria de înfrângeri din meciurile amicale ale iernii duminică, 22 februarie, când a întâlnit pe teren propriu pe Speranța Jucu, liderul celeilalte serii din Liga a 5-a, zona Cluj. Ca și până acum, meciul a început la ora 16. Echipele s-au înțeles ca, în locul celor două reprize obișnuite de câte 45 de minute, să se joace trei reprize a câte 30 de minute. Oaspeții au fost avantajați de numărul mare de jucători pe care l-au adus și practic în pauze au schimbat liniile ca la hochei, ceea ce le-a permis să aibă permanent jucători odihniți pe teren. AMEFA a avut în schimb un număr relativ redus de jucători.
Astfel, pentru AMEFA au evoluat următorii (incluzându-i pe toți, nu doar primii 11): Tudor Muntean - Sebastian Chiș, Andrei Lakatos, Emil Trifan, Mihai Mihăiceanu, Robert Rus, János Szabó, Eugen Ciobanu, László Dénes, Rareș Ciprian Câmpan, Darian Soporan, Vlad Miron, Bogdan Puskas, Felix Halbedel, Mihnea Jurca.
AMEFA a început bine și a înscris de două ori în prima repriză de 30 de minute, după două acțiuni frumoase, finalizate de Mihnea Jurca (1-0) și László Dénes (2-0). Părea că în sfârșit reușește și AMEFA să se impună într-un meci amical.
Oaspeții au revenit însă puternic în joc începând cu a doua repriză de 30 de minute, când au introdus pe teren ”artileria grea”. În această repriză, Speranța Jucu a înscris de două ori și a egalat, 2-2. Ultima repriză de 30 de minute a fost ceva mai echilibrată, dar tot jucanii s-au dovedit mai proaspeți, au avut mai multe ocazii, și au marcat golul victoriei, 3-2 pentru Speranța Jucu. AMEFA a avut la rândul său câteva ocazii, inclusiv două foarte mari, dar n-a mai reușit egalarea. Pe de altă parte, portarul Tudor Muntean a scos miraculos câteva mingi, astfel că victoria oaspeților este totuși meritată, în ansamblu.
Ultimul amical înainte de începerea returului se va disputa duminică, 8 martie, de la ora 16, acasă cu Viitorul Dezmir. În 15 martie vor începe meciurile oficiale; AMEFA va juca în deplasare la Cămărașu.