sâmbătă, 21 februarie 2026

Amical: AMEFA - Viitorul Gârbău 0-6 (0-2)

Duminică, 15 februarie, de la ora 16, pe o vreme destul de rece și umedă, cu ploaie ușoară care s-a transformat în lapoviță spre final, AMEFA a întâlnit pe Viitorul Gârbău în al treilea meci amical al iernii, cu o lună înaintea startului competițional oficial al returului Ligii a 5-a, zona Cluj. Oaspeții, una dintre echipele cele mai bune din Liga a 5-a Cluj, și cu un lot cu care ar putea evolua fără probleme la nivelul Ligii a 4-a, s-au impus cu un scor care nu mai necesită comentarii, 6-0 (2-0). 

La AMEFA au fost câteva absențe notabile, mai ales în compartimentul ofensiv, dar, desigur, nu acesta este motivul principal al acestei înfrângeri drastice.

Pentru AMEFA au evoluat pe parcursul meciului următorii: Paul Șofron - Sebastian Chiș, Andrei Lakatos, Horațiu Moldovan, Emil Trifan, Pavel Podosu, Mihai Mihăiceanu, Robert Rus, János Szabó, László Dénes, Felix Halbedel, Darian Soporan, Rareș Suciaghi, Alex Molnar, Cătălin Duma, Raul Sabău.

AMEFA a rezistat cam o jumătate de repriză până a primit primul gol, de la fostul nostru jucător Lucian Baciu. Același Lucian Baciu a majorat scorul peste doar câteva minute.

În a doua repriză, ambele echipe au efectuat numeroase schimbări, și diferența de scor a tot crescut, ajungând pe final la un ”set la zero”.

Următorul meci amical al AMEFA va fi duminică, 22 februarie, tot de la ora 16, și tot pe teren propriu, în Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, în compania echipei Speranța Jucu. 

miercuri, 11 februarie 2026

Amical: AMEFA - Progresul Vlaha 1-5 (1-3)

Al doilea amical al iernii pentru AMEFA s-a disputat duminică, 8 februarie, cu începere de la ora 16, pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Adversari au fost băieții de la Progresul Vlaha, una dintre cele mai bune echipe din grupa 1 din Liga a 5-a, zona Cluj. Pe o vreme bună pentru fotbal, și pe un teren în condiții impecabile, oaspeții s-au impus cu destulă ușurință, profitând în bună măsură și de faptul că AMEFA s-a prezentat cu un lot redus numeric, cu câțiva jucători noi, dar, mai ales, fără un portar de ”meserie”. Astfel, deși în lot sunt 4 portari, niciunul nu a putut fi prezent la acest amical, și în aceste condiții în poartă a stat Vlad Miron, care, ușor accidentat, oricum nu ar fi putut evolua pe teren. La AMEFA a revenit și Denis Alexandru, după o absență de peste un an, cauzată de o accidentare. El a marcat și singurul gol pentru AMEFA, la sfârșitul primei reprize, când oaspeții conduceau deja cu 3-0, după o frumoasă acțiune colectivă de atac.

Pentru AMEFA au evoluat pe parcursul celor 90 de minute: Vlad Miron - Andrei Lakatos, Emil Trifan, Mihai Mihăiceanu, Pavel Podosu, János Szabó, Sebastian Chiș, Amin Rizki, László Dénes, Hamza Tnani, Felix Halbedel, Denis Alexandru, Paul Duma, Mihnea Jurca. 

Progresul Vlaha nu a avut probleme deosebite în a se desprinde pe tabelă încă din prima repriză, cu un joc bun, combinativ, care a ținut multă vreme AMEFA în propria jumătate, în defensivă. Deși Vlad Miron a avut câteva intervenții salutare, el nu a putut face minuni la golurile marcate de oaspeți.

AMEFA, pe de altă parte, a încercat să dea replica mai ales pe contraatac, o astfel de fază ducând și la înscrierea golului de onoare, reușită de Denis Alexandru. S-au mai ratat câteva ocazii bune, mai ales de către Mihnea Jurca și Paul Duma (în a doua repriză, singur cu portarul), dar, în ansamblu, scorul este unul echitabil și reflectă realitatea din teren.

Următorul meci amical al AMEFA va fi duminică, 15 februarie, de la ora 16, tot pe teren propriu, cu Viitorul Gârbău.

marți, 3 februarie 2026

Primul amical al iernii: AMEFA - Progresul Sânnicoară 0-3 (0-3)

După o vacanță de iarnă binemeritată, prima reunire a lotului AMEFA a avut loc odată cu primul meci amical, disputat pe teren propriu, în Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, duminică, 1 februarie, de la ora 16, în compania echipei Progresul Sânnicoară.

Pe o vreme bună pentru fotbal, chiar caldă raportat la gerul și zăpada din săptămânile precedente, cele două echipe au etalat un joc foarte bun, cu mult peste ceea ce era de așteptat după o pauză competițională de aproximativ 2 luni.

Meciul a început însă efectiv de la scorul de 3-0 pentru oaspeți, care au înscris foarte repede, în minutele 4, 9 și 12, profitând de faptul că jucătorii de la AMEFA încă nici nu se așezaseră cum trebuie pe teren, fiind nevoie de unele ”ajustări” pe parcurs, având în vedere că au fost prezenți și câțiva jucători noi, în probe. Dintre cei veniți în probe la AMEFA, a impresionat mai ales mijlocașul francez Amin Rizki.

Din minutul 12, meciul a fost mult mai echilibrat și, în ciuda unor ocazii foarte mari la ambele porți, nu s-a mai înscris. Pentru AMEFA, cele mai mari ratări le-au aparținut lui Mihnea Jurca (de două ori) și Sebi Chiș. Deși n-au mai fost goluri, jocul a fost unul destul de animat, cu o dinamică neașteptat de bună de ambele părți. Progresul Sânnicoară s-a prezentat de altfel cu o echipă foarte tânără, cu numeroși jucători abia ieșiți din juniorat sau încă juniori, aduși de la Sporting Cluj și Sănătatea Cluj, și care s-au mișcat foarte bine, au evoluat în viteză, fapt care i-a pus serios la încercare pe mai experimentații jucători de la AMEFA. S-a pus și mult suflet în joc, ceea ce a dus la unele intrări excesive, cum rar se mai văd pe la meciurile amicale, și care s-au lăsat inclusiv cu două cartonașe roșii, câte unul de fiecare parte. 

În cele din urmă a contat mai ales mișcarea, și revenirea la teren după o pauză destul de lungă.

Pentru AMEFA au jucat: Paul Șofron - Vlad Miron, Sebastian Chiș, Mihai Mihăiceanu, Robert Rus, János Szabó, Alexandru Beudean, Horațiu Moldovan, Emil Trifan, László Dénes, Rareș Ciprian Câmpan, Rareș Suciaghi, Amin Rizki, Felix Halbedel, Marian Fodor, Mihnea Jurca, Raul Sabău. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi și Andrei Lakatos (accidentat).

AMEFA va mai juca mai multe meciuri amicale în perioada următoare. Duminică, 8 februarie, de la ora 16, va întâlni pe teren propriu pe Progresul Vlaha, pentru 15 februarie se preconizează un meci cu Viitorul Gârbău, iar în 22 februarie un joc cu Speranța Jucu, toate pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”.